Nicoleta Dumitrescu
La câtă euforie a fost pe pesedişti – şi încă mai sunt oareşce reminiscenţe – că sunt la putere, pe atât de mare e bulversarea acum, în mai toate domeniile. Deoarece şi să vrei – nefiind un negativist care găseşte doar neghina într-o mână de boabe de grâu – să vezi schimbări care au mişcat lucrurile în bine, nu prea găseşti. Asta pentru că, după doar un an de când sunt la conducerea ţării, politicienii marii coaliţii parcă s-au întrecut în modificări care au răsturnat o ţară întreagă. Iar asta se întâmplă doar din cauza faptului că, dorind să dreagă busuiocul marilor promisiuni trâmbiţate în campania electorală de la alegerile parlamentare, acum aceştia nu mai ştiu ce soluţii să mai adopte când văd că plusurile pe care le-au gândit duc, într-un final, la… minus.
Iar, după cum se vede, aritmetica este din ce în ce mai grea, când nici după marea revoluţie a majorărilor salariale din administraţie nu e loc de prea mare veselie, ci mai degrabă de jale, rând pe rând primarii ieşind la înaintare să se vaite, de mama focului, că nu mai au bani, bugetul ducându-se, dintr-un foc, pe cardurile de salarii ale angajaţilor.
Numai că, pe principiul „câinii latră ursul merge”, liderii politici le amintesc primarilor faptul că dacă au vrut autonomie locală, păi asta le-au şi servit! În sensul că, dacă s-a votat, tot într-o veselie, să se dubleze salariile, apoi, tot cu aceeaşi veselie, graţie cerutei autonomii locale, să se găsească soluţii astfel încât să nu se confrunte cu goluri financiare. Pe de altă parte, fără să fii prea mare specialist în finanţe, tot înţelegeai că e de aşteptat ca euforia creşterii salariilor din administraţie să se desumfle, precum un balon, după trei-patru luni. Or, chiar asta s-a şi întâmplat de vreme ce, deja, primarii se vaită că au rămas fără fonduri. Iar pe principiul că „un necaz nu vine niciodată singur”, coaliţia aflată la putere a mai legat vreo două pietre de moară de gâtul, şi aşa sugrumat, al administraţiilor locale, prin adoptarea controversatei „revoluţii fiscale”, care va afecta şi mai mult bugetele localităţilor. Se întrevede, în aceste condiţii, măcar o pâlpâire a luminiţei din capătul tunelului în care partidele aflate la putere au înghesuit, claie peste grămadă, filele din Programul de guvernare?
Dacă ar fi să ne luăm după premier şi miniştrii săi, în mod special cei de la Muncă şi Finanţe, românii ar fi răutăcioşi şi nu înţeleg, sau nu vor să înţeleagă, în ce constă câştigul, inclusiv în portofelul angajaţilor din mediul privat, cu modificările la Codul Fiscal. Dar, cum se poate vedea doar partea bună a lucrurilor – aşa cum au pretenţia guvernanţii – când totul pare forţat, în condiţiile în care o modificare făcută pe picior – se doreşte să intre în aplicare într-o perioadă foarte scurtă de timp? Doar pentru că plusurile gândite dau, de fapt, cu minus? Iar dacă toate aceste bulversări au loc în primul an de guvernare, la ce să ne aşteptăm mai încolo? Mai grav este că sindicaliştii nu mai au nici ei soluţii, atât timp cât, se pare, de fapt nici ei nu mai sunt ce par a fi, gândindu-se tot la interesul propriu.
