Vicepreşedintele PNL, Laurenţiu Leoreanu, îndeamnă administraţiile locale să intre în grevă „că o ultimă soluţie pentru a opri demersurile fiscale aberante ale PSD”, dacă guvernul nu majorează cotă din impozitul pe venit ce revine primăriilor astfel încât bugetele acestora să nu fie diminuate, potrivit unui comunicat de presă. „Decizia guvernării PSD şi a lui Mihai Tudose de a scădea impozitul pe venit de la 16% la 10% fără măsuri compensatorii viabile şi concrete pentru administraţiile locale aduce la sapă de lemn o bună parte din primarii. La ora actuală, acestea sunt disperate pentru că bugetele de investiţii sunt puse în pericol şi proiecte locale importante risca să rămână fără finanţare. Dezastrul guvernării PSD se vede pe toată linia: ‘Revolutia Fiscala’ a PSD nu va conduce doar la scăderi de salarii, dar comunităţile locale vor fi condamnate să trăiască la limita subzistenţei, în regim de avarie. Cu toate acestea, Mihai Tudose şi Liviu Dragnea au ignorat apelurile disperate ale administraţiilor locale, inclusiv pe cele conduse de pesedişti, promiţând, vag, măsuri compensatorii. Însă, o guvernare incapabilă să respecte programul de guvernare şi promisiunile de campanie la doar câteva luni de la investire nu prezintă niciun fel de credibilitate. Nu exclud ca totul să nu fie altceva decât o modalitate prin care executivul PSD să pună pe butuci comunităţile locale pentru a le face dependente de milă guvernamentală şi de bunăvoinţă din Kiseleff. Singura politică de stat instituita de PSD este cea a ajutoarelor sociale şi există indicii temeinice că intenţia lui Dragnea este aceea că toate primăriile să fie la cheremul său şi al partidului-stat”, susţine Leoreanu. Potrivit acestuia, administraţiile locale liberale vor fi cele mai afectate. „Trebuie precizat că administraţiile liberale vor fi cele mai afectate şi care, deloc întâmplător, sunt şi cele mai performante. În cazul Timişoarei şi al municipiului Cluj-Napoca, o treime din bani provin din impozitele salariaţilor, dar zeci de milioane de euro pierd şi administraţiile locale din Braşov sau Oradea. Ceea ce toţi romanii trebuie să înţeleagă este că, prin această măsură, banii de la investiţii şi proiecte de infrastructură merg la ministerul Muncii pentru finanţarea pomenilor PSD şi, eventual, mărirea bazei asistaţilor sociali. Această abordare este dezastruoasă pentru România şi, de aceea, cred că administraţiile locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să intre urgent în grevă dacă guvernul nu majorează cotă din impozitul de venit ce revine primăriilor astfel încât bugetele acestora să nu fie diminuate. PNL face tot ce îi stă în putinţă pentru a bloca demersurile fiscale aberante ale PSD, dar trebuie să luăm în calcul toate opţiunile pentru a bloca această crimă la adresa economiei României, inclusiv că toate administraţiile locale să intre în grevă”, mai spune el, citat în comunicat.