Rusoaica Evghenia Medvedeva, una dintre favoritele la câştigarea medaliei de aur în concursul feminin de patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018, a suferit o fractură la piciorul drept şi ar putea rata Finala Marelui Premiu al Federaţiei internaţionale (ISU), programată luna viitoare, informează agenţia Reuters, conform Agerpres. În vârstă de 18 ani, Evghenia Medvedeva a câştigat concursurile de Grand Prix desfăşurate la Moscova şi Osaka. Ea a precizat că a simţit dureri înaintea concursului din capitala rusă, desfăşurat în luna octombrie, însă a fost capabilă să concureze cu ajutorul medicamentelor. Ea a fost diagnosticată cu o fisură de os la piciorul drept, însă a decis să ia parte şi la competiţia din Japonia, desfăşurată în cursul acestei luni. „Da, a existat un risc mare ca piciorul meu să nu reziste, însă este sezonul olimpic”, a declarat Medevedeva într-un interviu publicat de site-ul Federaţiei ruse de patinaj. „După programul scurt, a fost mai rău. În cursul programului liber am patinat cu ajutorul unor calmante puternice”, a adăugat ea.
Un RMN efectuat în Japonia a confirmat leziunea, iar după revenirea la Moscova piciorul i-a fost imobilizat, urmând acum un program de reabilitare, la capătul căruia spera să revină cât mai rapid pe gheaţă. Medvedeva a adăugat că îşi doreşte să poată lua parte la Finala Marelui Premiu ISU, programată între 7 şi 10 decembrie la Nagoya (Japonia). „Dacă doctorii nu îmi vor permite să concurez în Japonia, ar fi cel mai rău scenariu posibil. Ar fi foarte greu pentru mine să privesc de pe margine. Însă sunt foarte încrezătoare că acest lucru nu se va întâmpla”, a mai spus sportiva rusă. Dacă Evghenia Medvedeva nu va putea lua parte la finala Marelui Premiu ISU, ea nu va fi singura vedeta care va absenta de la concursul de lună viitoare. Favoritul gazdelor, japonezul Yuzuru Haniyu, este accidentat la o gleznă, în timp ce canadianul Patrick Chan a decis să nu ia parte la finala din Japonia, pentru a se concentra asupra pregătirilor, după o evoluţie dezamăgitoare la Skate Canada.
Până în acest moment nu sunt elemente care să indice o posibilă absenţă, din motive medicale, a Evgheniei Medvedeva de la JO 2018, din luna februarie, însă Comitetul Internaţional Olimpic nu a decis deocamdată dacă va admite participarea Rusiei la competiţia din luna februarie, după scandalul de dopaj cu care s-a confruntat această ţară. O hotărâre în acest sens va fi luată cu ocazia reuniunii Comitetului Executiv al CIO, programat între 5 şi 7 decembrie.