Bogdan Chitic

Astăzi, cu începere de la ora 17:30, în sala de șah a Clubului Sportiv Municipal Ploiești, de la Stadionul “Ilie Oană”, se va desfășura prima ediție a Memorialului “Nini Hristodorescu”, în cadrul căruia va avea loc Cupa Presei. La eveniment va participa Daniel Hristodorescu, nimeni altul decât fiul fostului mare jurnalist ploieștean trecut în neființă în 2014, la vârsta de 71 de ani, după o lungă și grea suferință. Daniel Hristodorescu, multiplu campion național al Elveției la șah, va oferi un simultan în sala clubului municipalității, de la arena ploieșteană, întregul eveniment ce se va desfășura pe durata a aproximativ două ore urmând să adune mai mulți dintre foștii colegi de breaslă ai reputatului jurnalist (în foto-în centru), unul dintre cei mai respectați oameni din mass-media prahoveană a ultimului sfert de secol. La finalul evenimentului va avea loc festivitatea de premiere în cadrul căreia vor fi acordate diplome și cupe tuturor participanților la prima ediție a Memorialului “Nini Hristodorescu”.