Sfinţii Ioachim şi Ana au fost lipsiţi de copii până la vremea bătrâneţii, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorât la fiecare din ei, binevestindu-le zămislirea Fecioarei Maria. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei, care la vremea rânduită a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioară Maria. Interpretarea greşită a acestui eveniment minunat a făcut ca, în sânul Bisericii Romano-Catolice, să apară pentru prima dată inovaţia mariologică despre „imaculata concepţie”, în scrierile lui Paschasius Radbert. Potrivit dogmei „imaculatei concepţii”, Maica Domnului ar fi fost ferită de păcatul strămoşesc, fiind născută asemenea Mântuitorului, prin umbrirea Sfântului Duh, iar nu prin împreunare trupească. Împotriva acestei inovaţii, Părintele Justin Popovici afirmă: „a admite zămislirea neprihănită a Sfintei Fecioare Maria implică presupoziţia unei imaculate concepţii a tuturor strămoşilor până la Adam, pentru că însăşi Sfânta Fecioară să se poată naşte fără păcatul ereditar, ceea ce conduce la respingerea întregii antropologii biblice”. Vrednicia reală, autentică a Maicii Domnului, înainte de întrupare, n-a constat într-o presupusă naştere a ei fără păcatul strămoşesc, ci în acceptarea ei („Fie mie după cuvântul tău!” Luca 1, 38) a planului lui Dumnezeu, în condiţia omenească generală, adică aflată sub păcatul ereditar.
