Dumitru (Mitică) N. IONESCU – Ţopé – internaţionalul de la Bazargic, arbitrul finalei din anul 1938

Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, despre activitatea primului „cavaler al fluierului” prahovean care a arbitrat pe prima scenă a fotbalului românesc din perioada interbelică.

„În oraşul nostru, funcţionează una din cele mai vechi comisiuni de arbitri. Normal dealtfel, când „republica” contează ca una din citadelele străvechi, de unde s’a propagat cel mai gustat sport de astăzi. Cu mici întreruperi, în fruntea <<cavalerilor fluerului>>, din Prahova, a fost domnul Dumitru Ionescu – Ţopé, cunoscutul referee din prima Divizie naţională. Şi astăzi, tot d-sa este preşedinte, ales întotdeauna cu unanimitate, ca o consecinţă a muncii ce o desfăşoară şi a simpatiei de care se bucură, în rândurile colegilor săi. D-sa are şansa să conducă o serie de arbitri socotiţi printre cei mai conştincioşi cavaleri ai fluerului, lucru nedesminţit şi recunoscut chiar de domnul Ştefan Lucescu, cu ocazia ultimului examen de avansare, pe care d-sa l’a prezidat. Conform dispoziţiunilor regulamentului, arbitrii şi-au ţinut recent adunarea generală, când prin vot secret şi-au ales membri supleanţi, în comitetul de conducere. În mod regulat se ţin de două ori pe săptămână şedinţele pentru recapitularea regulamentului, iar în vederea sezonului care se apropie va începe antrenamentul fizic şi de condiţie, în sala stadionului municipal, pusă la dispoziţia lor, de bunăvoinţa d-lui ajutor de primar Jean Chiţu. Pe ziua de 20 corent va începe un nou curs de prepararea de noi arbitri, cursurile ţinându-se în sala „Uniunea funcţionarilor particulari” după programul anunţat”, se arăta în unul dintre numeroasele comunicate din presa timpului (1937) despre organizarea desfăşurată de comisia de arbitri din subordinea districtului prahovean, iar cel care a condus această activitate a fost Dumitru (Mitică) N. Ionescu – Ţopé. După numai un, la 21 august 1938, preşedintele arbitrilor prahoveni a condus, pe stadionul „Electrica” din Timişoara, finala campionatului naţional – Divizia A, manşa doua, dintre grupările Ripensia Timişoara şi Rapid Bucureşti (2-8-b0). După acest „eveniment” presa vremii, menţiona: „Pe ziua de 15 Septembrie arbitrii ploeşteni vor sărbători pe preşedintele lor domnul Ionescu Ţopé, membru în comisia districtuală, printr’o agapă la care vor fi invitate şi forurile sportive locale, drept urmare a onoarei ce i s’a făcut de C.C.A. delegându-l cu conducerea celei de a doua finale a campionatului naţional, pe care a arbitrat-o cu multă competenţă şi autoritate”.
Dumitru N. Ionescu – Ţopé s-a născut la 15 septembrie 1898, la Bazargic (judeţul Caliacra) – astăzi în Bulgaria, iar prima apariţie într-o echipă de fotbal ploieşteană este consemnată la gruparea de fotbal (miuţă) „Tinerimea”, în anul 1919. A evoluat în continuare la Colţea Ploieşti (1921/26), fiind şi vicepreşedinte ales al grupării Victoria Ploieşti (1927/29), echipă pe care a condus-o din funcţia de preşedinte (1929/32). A absolvit cursurile primei şcoli de arbitri din Ploieşti, în octombrie 1925, iar în perioada martie – august 1932 a fost preşedinte ales al Comisiei Districtuale de Foot-ball. Pe scena primei divizii a fotbalului românesc a condus un număr de 72 de jocuri (debut la 25.09.1932, în partida R.G.M.T. Timişoara – Venus Bucureşti 2-0), alte 58 de jocuri pe scena eşalonului doi divizionar (Divizia B), iar în cadrul districtului prahovean un număr de 236 jocuri oficiale. La finele anului 1948 s-a retras din activitatea competiţională oficială. Un ultim „contact” cu publicul din fotbalul prahovean a fost un amplu interviu acordat presei locale în anul 1967, iar o ultimă „imagine” cu arbitrul Dumitru (Mitică) Ionescu – Ţopé o am din anul 1972, fiind prezent alături de „veteranii” fotbalului interbelic din judeţ pe stadionul „Petrolul” cu prilejul „aniversării” a 50 de ani de la înfiinţarea echipei Tricolorul Ploieşti.