Giorgiana Radu
Oglinda, obiect nu doar de decor al casei, nelipsită din fiecare poșetă a doamnelor și domnișoarelor, reflectă imaginea chipului și nu doar. Ne postăm în faţa ei și analizăm cearcăne, riduri mai vechi sau noi apărute, rădăcina părului care se lasă înspicată în nuanţa iernii, iar ochii nu scapă nici ei de lupa curiozităţii.
Mulţumiţi(te), nemulţumiţi (te) retușăm ce și cum putem. Acoperim imperfecţiunile, netezim urmele îngrijorărilor, alungim genele unor speranţe, pudrăm nasul mai sus sau mai jos, în funcţie de nivelul stimei de sine. Persoanele mai pretenţioase apelează la operaţiile estetice. Mai pun o mărime în plus la sutien, mai scad la coapse și adaugă la fund. Cam orice dorinţă ce ţine de aspectul fizic poate fi satisfăcută, astăzi. De curând, chirurgi internaţionali au încercat în premieră și transplantul de cap! Așa că…
Dacă înălţimea nu ne avantajează, magazinele ne pun la dispoziţie platforme și încălţări cu tocuri de dimensiuni care satisfac visul oricui își dorește câţiva centimetri în plus.
Chestiunea fizicului fiind rezolvată, nu pot să nu mă întreb cum rămâne cu lustruirea sufletului, cum îl modificăm estetic? Ce intervenţie chirurgicală poate transforma hidoșenia în catifeaua netedă a umanului?
Ar trebui inventat bisturiul care, printr-o incizie adâncă, să extirpe total celula câinoasă din care sunt alcătuiţi criminalii, violatorii, pedofilii, mamele care-și abandonează pruncii. Sufletul celor enumeraţi (și lista poate continua) este cu siguranţă atrofiat, imun la candoare, insensibil la orice atingere cu firescul de a fi OM. Societatea începe să fie sufocată de asemenea specimene. Teama de a merge în anumite locuri, la anumite ore, s-a intensificat, neîncrederea în oameni și ușurinţa cu care devenim suspicioși unii cu alţii, sunt consecinţele celor născuţi cu sindromul pustietăţii și amorţirii sufletești.
Gândurile, se spune, influenţează calitatea vieţii pe care o trăim. În consecinţă, neoamenii la care fac referire se hrănesc cu unele dintre cele mai mizerabile gânduri, iar gândurile sunt ghidate de creierul sufletului care alimentează și gestionează acţiunile comise de aceștia. Ar trebui inventată chirurgia estetică a sufletului, dar cine s-ar încumeta să o practice? Ca orice specialitate medicală ar fi prost plătită. Și atunci, cine să se înghesuie să îndepărteze pleura cenușie care strangulează sentimentele nobile, generoase, care ţin de normalitate? Mai nimeni! Pentru cei care ajung în închisori, în cele mai multe cazuri, pedeapsa legală nu schimbă cu nimic atitudinea lor. Recidivează în primele zile de libertate. Sunt și cazuri fericite, puţine ce-i drept, în care psihologii reușesc să modifice câte ceva în structura interioară a individului care se lasă ajutat.
Până la urmă, chirurgul sufletului suntem noi înșine. De noi depinde estetica asta subtilă, care se reflectă în tot ceea ce facem și ceea ce suntem. Dar pentru asta trebuie să vrei. Ce? Să fii, dacă nu ești încă, OM!
