Luiza Rădulescu Pintilie

Cincizeci de ani ca profesor de limba franceză, mai bine de 28 de ani legaţi de Alianţa Franceză Ploieşti, din care 25 de ani deţinându-i preşedinţia – aceasta ar fi pe scurt cartea de vizită sub blazonul căreia conferenţiarul doctor Steluţa Coculescu e cunoscută pentru activitatea sa atât la nivel judeţean şi naţional, dar şi internaţional. Iar în aceste zile a venit firesc cea mai recentă şi mai onorantă recunoaştere pentru contribuţia sa excepţională la promovarea limbii şi civilizaţiei franceze în lume chiar din Franţa şi de la cel mai înalt nivel. Într-o ceremonie specială şi emoţionantă, găzduită de reşedinţa Ambasadorului Franţei în România, doamna Michele Ramis, acesteia i-a fost conferită Diploma Ordinului „Palmes Academiques” în grad de Ofiţer, atribuită prin Decret al Primului ministru al Franţei şi sub semnătura ministrului francez al Educaţiei Naţionale, al Învăţământului Superior şi al Cercetării, după ce încă din 1993 deţinea acelaşi ordin, în grad de Soldat, ca apreciere încă de atunci a activităţii sale. SC F
O activitate pentru a cărei detaliere ar fi necesar, pentru a-i sublinia cu adevărat complexitatea şi valoarea, un spaţiu amplu pentru a cuprinde implicarea ca profesor în învăţământul preuniversitar, iar din 1997 în cel universitar, ca inspector şcolar, ca formator al cadrelor didactice de limba franceză, ca autor de manuale, de studii ştiinţifice şi articole, în ţară şi străinătate, ca iniţiator şi organizator de manifestări, inclusiv de nivel internaţional, ca director de proiecte europene, dar mai ales aceea care a dat, încă de la înfiinţarea sa, valoare Alianţei Franceze din Ploieşti, făcând-o remarcată în reţeaua din întreaga lume a acestei organizaţii. Iar dacă ar fi să ne întoarcem la cifre, adăugăm celor cu care am deschis aceste rânduri, pe cele care sintetizează o asemenea activitate astfel: în jur de 30.000 de participanţi la cursurile organizate în cadrul Alianţei Franceze, câteva mii dintre ei obţinând diplome ce le atestă oficial nivelul de pregătire dobândit, sute de ediţii ale unor festivaluri, colocvii şi acţiuni culturale, organizate inclusiv cu participarea unor licee şi universităţi din ţară şi din Franţa, dar şi cu parteneriatul şi colaborarea unor cunoscute firme şi companii. Şi este cu atât mai mult de apreciat cu cât prin cuvântul său de mulţumire adresat în cadrul ceremoniei de conferire a titlului distinsa profesoară Steluţa Coculescu a făcut dovada unei mai rare modestii, adresând cuvinte de recunoştinţă echipelor care s-au succedat, de-a lungul timpului, în cadrul Alianţei, generaţiilor de cursanţi, vorbind despre pasiunea, despre efortul, despre creativitatea şi despre deschiderea pe care au dat-o nu numai acestei organizaţii, dar şi Ploieştiului pe care l-au aşezat prin toate acestea pe harta europeană, pe harta lumii. În aceeaşi notă de emoţie a evocat începuturile Alianţei la Ploieşti şi figura luminoasă a profesoarei de limba franceză Speranţa Poenaru, cea care a mobilizat toate resursele francofone din Ploieşti înfiinţând în 1990 ceea ce astăzi a devenit, fără doar şi poate, un simbol al acestui oraş care îşi revendică dimensiuni europene. Iar fiindcă spaţiul este acela care ne limitează tot ceea ce s-ar mai cuveni adăugat despre această onorantă reuşită a unui dascăl de vocaţie, n-o să mai adăugăm decât două detalii.
Cel dintâi, acela că momentul la care ne-am referit completează şi întregeşte foarte frumos descoperirea pe care, copil fiind, o făcea distinsa „ premiantă” de acum, întârziind pe literele unei cărţi găsite într-un pod, devenind cumva puntea pe care, iată, a parcurs-o de atunci atât de frumos către spiritul limbii şi civilizaţiei franceze. Cel de-al doilea – bucuria de a fi înconjurată într-un asemenea moment de înaltă şi meritată recunoştere nu numai de familia de acasă, ci şi de cea cu mult mai mare, însufleţită de membri fondatori şi ai Consiliului de Administraţie al Alianţei Franceze, de profesori şi de studenţi ai Universităţii Petrol-Gaze în al cărui corp profesoral se află, de funcţionari ai Corpului Diplomatic.