• Piperul negru este arma secretă împotriva obezităţii. Piperonalul, un component al popularului ingredient ce se găseşte pe masă oricui, ar reduce semnificativ efectele unei alimentaţii bogate în grăsimi nesănătoase. Până acum, cercetările s-au făcut doar asupra cobailor, care au înregistrat efecte uimitoare după doar şase săptămâni de teste cu piper – în urma unei alimentaţii cu multe grăsimi, dar şi cu piperonal, cobaii nu au avut o creştere semnificativă a greutăţii, ba mai mult, au avut şi un procent scăzut al grăsimii din corp şi al glicemiei, spre deosebire de animalele care au avut doar un regim alimentar gras, fără piper, relatează Unica.

• Aparent o buruiană ce invadează câmpuri sau terenuri părăsite, armurariul e folosit în medicină de mai bine de două mii de ani. Scrieri antice menţionează această plantă ca fiind tratament pentru muşcăturile de şarpe. Extrem de cunoscut în medicină naturistă, armurariul sau ciulinul laptelui este o plantă cu proprietăţi antioxidante şi antiinflamatorii, ce este frecvent utilizat pentru detoxifierea organismului, în special a ficatului. În ultimii ani, popularitatea acestei plante a crescut în România, tocmai datorită beneficiilor pe care le are pentru ficat şi pentru combaterea multor boli.

• Nu ignoraţi semnele timpurii ale cancerului de plămâni. De obicei o tuse durează între 1-2 săptămâni. O tuse persistentă care nu vrea să fie tratată poate fi unul din semnele cancerului pulmonar ,mai ales în cazul în care tusea se înrăutăţeşte. De asemenea, dacă tuşiţi tot mai des sau tusea se aprofundează şi se aude un sunet răguşit, atunci este cazul să mergeţi la medicul dumneavoastră. Dacă intervin modificări în simptomele de tuse, precum tuse cu răguşeala, tuse cu sânge sau cu sputum abundent, este cazul, din nou, să mergi la medic pentru un consult, precizează doctorulzilei.ro.