Florin Tanasescu
Nu, doamne și domniţe, cu vieţi frustrate și dorinţe ascunse, nu carecumva să-i ţineţi socoteală vieţii mele și nicidecum morală despre nerozia ce mă cuprinse la vârsta mea de hodorog: Da, sunt îndrăgostit de-o fată mai tânără cu 25 de ani ca mine.
Voi, domnilor, ce-ntoarceţi capul pe furiș după elevele – puștoaice ce au sau, și mai grav!, n-au buletin, să nu strâmbaţi din nas ! Eu vă cunosc și gândurile, și privirile libidinoase, și visele erotice scârboase.
“Stimată redacţie, am 55 de ani, iar ea – fata de care sunt îndrăgostit – să tot aibă vreo 29. Din când în când suspină că-i viaţa grea. Iar eu sunt stânjenit. Nu că e diferenţă de-un sfert de veac între noi doi, ci fiindcă mi-a zis «Sărut-mâna!», fiindcă-i lăsasem doi lei din banii câștigaţi la păcănele. Pentru mine a fost dragoste la prima pariere că ţara asta se va face bine. Pentru ea, un fel de mită. Fiindcă, precum o stalacmită, lacrima îi urcă de pe obraz în păr. Și-mi zice a doua oară, drept mulţumire, «Sărut-mâna!» ” .
Cum trebuia să procedez, voi moraliștii zilei de azi, în altă ipostază ? Răsfoiam, într-o ceţoasă amiază, la colţ de mall, “Băieţii de pe strada Pall”; carte de care ăia de vârsta mea și-aduc bine aminte. Apare o altă ea și – paradox sau ba – tot până în 30 de ani avea. Fumează cam grăbită o ţigară. Și intră-n vorbă cu mine – ce onoare ! – spunându-mi că are, de tânără, gastrită. Eu mă gândesc s-o chem la mine acasă, s-asculte “O fată fericită”, înregistrată pe un disc de vinil. Dar șefa de raion îi strigă cu glas plin de venin: “Treci, fă, și dă cu mopul pe podea și umple dracului raftul cu sticle de vin ! Să aibă naţia ce bea !”.
Iar domnișoara, ţigara-n grabă o strivește. Fumul – urât mirositor – umple văzduhul. Speranţa de-a vedea și eu ceva schimbat în ţara mea, tot precum fumul, se risipește. Iar ceaţa – nu, nu mi s-a părut ! – făcea condens în părul ei, al fetei chemate la ordin să șteargă nemernicia cu mopul. Să umple rafturile cu baterii de vin, să spumege pocalul, dacă fiii-i mândri asta o doresc…
Stimaţi cititori, gândul nu-mi dă pace – deci clar, sunt tot îndrăgostit – la femeia de serviciu care mătură și șterge veceurile la o societate. Da, aţi ghicit, are până în 30 de ani. Lucrează în regim part-time acolo. Se scoală la patru dimineaţa, face și piaţa, iar ceaţa (“O ceaţă din ce în ce mai deasă, doamnă-nvăţătoare, care se lasă peste ţară”) îi joacă-n părul albit mult, mult prea devreme. Sau e de la brumă ? Apoi, se urcă-n autobuz și merge la cuconeta obosită de-atâta stat pe scaun, la birou, de spondiloză suferindă, să-i facă un masaj. Pentru un ban în plus, îi face și domnului parlamentar – bărbatul ăsteia de are spondiloză – o frecţie la șunci. Sudoarea porcului de demnitar îi cade-n păr. Și se amestecă apoi cu lacrima picată de la Dumnezeu. Iar restul trecem sub tăcere, că pentru un bănuţ în plus face ce alesul-porc îi cere.
Da, sunt un prost fiindcă, la vârsta mea, sunt și voi fi îndrăgostit de fata care are 29 de ani. Și rouă, și lacrimi, și brumă și zăpadă și chiar lături (vai, nu strâmbaţi din nas !) are în păr.
Fata e ţara. Lacrima-i a mea. Ceaţa, zăpada, bruma, ploaia? Toate cad, de 29 de ani, pe ea.
Schimbările climatice-s de vină, nu-i așa ?
