Nu mai puţin de şapte jucători care au îmbrăcat tricoul „satelitului” Astrei au ajuns să joace, în acest moment, la Delta Tulcea, în Liga a III-a!
Şase dintre ei sunt prahoveni, lista achiziţiilor pe care tulcenii le-au făcut în această iarnă cuprinzând jucători care pot „acoperi” toate posturile – doi portari, doi apărători, un mijlocaş şi doi atacanţi!tulcea b
După ce, în tur, la Tulcea a evoluat fostul jucător de la Petrolul, Chimia, Boldeşti şi Astra 2 – Dănuţ Iancu, acum, nu mai puţin de şase jucători noi trecuţi prin fotbalul prahovean au mers la echipa aflată pe locul 11 în C2.
Mai întâi au revenit la Tulcea, unde au fost aproape de promovarea în eşalonul secund, acum doi ani, fostul internaţional de juniori Cătălin Roman (aparţine de Astra, ultima dată împrumutat la Metaloglobus) şi portarul Edi Preda (a evoluat în tur la FC Aninoasa). Apoi, un al doilea portar, Fabian Petrescu (în lotul celor de la Astra 2 în tur) a mers şi el la Delta, care a vrut şi mai mulţi jucători din „zona Prahovei”, convingându-i pe apărătorul central Mihnea Nicorescu şi pe atacantul Michel Jipa să se ducă, la rândul lor, la Tulcea, unde au şi debutat, în weekend, în jocul amical cu Farul, câştigat de constănţeni cu 3-0.
Nicorescu începuse pregătirea de iarnă la FC Snagov, unde Valeriu Răchită nu l-a oprit în lot, în timp ce Jipa s-a despărţit de CS Băneşti, în această iarnă.
Iar de săptămâna această, un alt jucător care a evoluat în tur la Astra 2 – Andrei Ioniţă (care se încadrează în categoria jucătorilor U21) a acceptat oferta echipei de la Dunăre, clubul din Tulcea încercând o reconstrucţie a echipei , din mers, în paralel cu rezolvarea unor litigii financiare pe vcare le-a avut din sezonul trecut.