Produsul Intern Brut – PIB – pe anul 2017 a crescut cu 7% faţă de anul 2016. În trimestrul IV din 2017, PIB a crescut cu 0,6% faţă de trimestrul anterior şi cu 7% faţă de acelaşi trimestru din 2016, arată datele transmise ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Produsul Intern Brut – PIB – pe anul 2017 a crescut cu 7% faţă de anul 2016. În trimestrul IV din 2017, PIB a crescut cu 0,6% faţă de trimestrul anterior şi cu 7% faţă de acelaşi trimestru din 2016, arată datele transmise ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul III 2017. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 6,9% pe seria brută şi de 7,0% pe seria ajustată sezonier”, se arată într-un comunicat al INS. Pentru anul 2017, niciuna dintre prognozele oficiale nu anticipase o creştere de 7%, cea mai optimistă – a Comisiei Naţionale de Prognoză – estimând o creştere de 6,1%. INS a mai anunţat că seria ajustată sezonier a PIB a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2017, publicată în 12 ianuarie 2018. Astfel, rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 2,0% la 1,7%, iar rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 2,6% la 2,4%. „Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile”, precizează INS. Comparativ, anul trecut, economia chineză, a doua mare putere economică a lumii, după SUA, a crescut cu 6,9%, cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, depăşind aşteptările analiştilor. La rândul lor, Statele Unite au raportat anul trecut un avans de 2,3%.