Aceşti doisprezece mucenici din Cezareea Palestinei s-au mutat la Domnul la anul 308, în urma persecuţiilor din timpul domniei lui Diocleţian. Pamfil, primul dintre ei, era preot al acestei cetăţi. Se ocupa cu îndreptarea textului Noului Testament, curăţindu-l de greşelile diverşilor copişti. El însuşi copia Sfânta Scriptură şi o dădea celor care o doreau. Cel de-a doilea a fost bătrânul diacon Valentin. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoştea pe de rost.
Cel de-al treilea, Pavel, în timpul unei persecuţii anterioare fusese aruncat în foc pentru credinţa lui în Hristos. Aceştia, după diferitele chinuri la care au fost supuşi de către guvernatorul Urban, au stat în temniţă timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian. Alături de ei au fost întemniţaţi cinci fraţi. Cei opt mărturisitori au fost scoşi din temniţă şi decapitaţi. Pe Porfirie prigonitorii l-au îngropat de viu, ca şi pe Seleuc, care mai înainte fusese ofiţer, şi care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor. De asemenea, tot acum au dobândit moarte mucenicească, Teodul și Iulian, care, în timpul înmormântării mucenicilor au sărutat sfintele lor moaște.
