F. T.

Astăzi, începând cu orele 10, pe domeniul schiabil din Sinaia, instructorii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia şi membrii Salvamont Sinaia prezintă, într-un workshop comun, ce măsuri trebuie adoptate în situația în care o persoană dintr-un grup de turiști aflați pe munte – sau chiar mai multe – a fost surprinsă de avalanșă.
Potrivit unui comunicat al reprezentanților jandarmeriei montane sinăiene, workshopul presupune “ măsurile care trebuie luate în caz de avalanșă, până la intervenţia structurilor specializate în căutarea şi salvarea persoanelor din mediul montan”.
Iar în documentul de presă citat se mai menționează: “Două structuri- Jandarmeria Montană şi Salvamont România, acelaşi interes: siguranţa turiştilor pe munte!”.