„Armeanul – american” – Ciacioglu SARVAŞ a trecut şi pe la… Câmpina
Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, despre un jucător „emblematic”al grupării Poiana Câmpina.
După decesul lui Ataturk, în Turcia s-a instalat o stare de nesiguranţă, iar izbucnirea revoluţiei a dus la părăsirea ţării de mulţi evrei comercianţi, dar şi cetăţeni de alte naţionalităţi, care au luat drumul ţărilor arabe şi chiar al României. Printre cei „refugiaţi” s-a aflat şi familia Sarvaş, care din anul 1939 s-a stabilit în Bucureşti. Astfel, în rândurile echipei aviatorilor de la „Lares” a apărut, în vara lui 1939 un tânăr jucător, care-şi făcuse ucenicia ca fotbalist pe malurile Bosforului la cunoscuta formaţie Galatasaray şi care avea să devină mai târziu „sufletul” echipei celor din „Valea Prahovei” – Poiana Câmpina. Ciacioglu SARVAŞ, s-a născut la 17 ianuarie 1921, la Istanbul – Turcia, iar prima legitimare în România a avut-o la gruparea bucureşteană Leonida, în octombrie 1939. În continuare a evoluat la gruparea Lares Bucureşti (1940-45), iar transferul său în rândurile „negrilor” de la Venus a fost consemnat de presa vremii astfel: În aprilie 1945, conducerea grupării Lares s-a declarat extrem de mulţumită de comportarea fostului „venusist” Beloglu, care a debutat în rândurile sindicaliştilor. Mulţumirea lor a fost completată cu o declaraţie privitoare la Sarvaş, jucătorul pentru care Venus Bucureşti l-a cedat pe Beloglu. „Am dat un jucător care joacă cu un picior şi am luat unul care joacă cu amândouă picioarele”. Un venusist care se afla prin apropiere, s-a grăbit însă să adauge: „Comparaţia este valabilă acum, când Sarvaş nu este încă la punct cu antrenamentul. Mai încolo, însă, cu un singur picior va juca mai bine decât Beloglu cu două”. Fundaşul „armean” a confirmat şi după doi ani petrecuţi la gruparea „negrilor” de la Venus, a urmat o scurtă trecere pe la C.F.P.V. (august – octombrie 1946) şi a urmat transferul la gruparea ploieşteană Prahova, cu care a debutat în divizia A la 3 noiembrie 1946 în partida Ciocanul Bucureşti – Prahova Ploieşti (6-2). Pe prima scenă a fotbalului românesc a evoluat cu gruparea republicanilor, sub conducerea antrenorului F. Nagy, în 15 partide. După alte două sezoane la Venus UCB Bucureşti, s-a transferat, la îndemnul antrenorului Theodor Beffa în toamna anului 1949 la gruparea din Poiana Câmpina, devenind timp de şapte ani un jucător de bază al echipei, iar prin calităţile sale – fiind un fundaş puternic cu o bună orientare în teren – a pus umărul la repromovarea grupării Poiana Câmpina în divizia B (1951). La retragerea din „atelierul verde” al gazonului la finele anului 1956 a rămas alături de echipă ca un adevărat „veteran” al fotbalului câmpinean. Un fost coleg de echipă şi-l aminteşte, astfel: „Prin felul lui straniu de a fi, era un poznaş, ştia foarte bine să întreţină buna dispoziţie din cadrul lotului în momentele grele, iar din atelierul său de frizerie nu plecai niciodată fără să auzi o glumă bună”. A deţinut în continuare funcţia de preşedinte al secţiei de fotbal din cadrul A.S. Poiana Câmpina până în anul 1960, când a emigrat în S.U.A. A revenit în România în 1963, ocupând o perioadă de trei ani diferite alte funcţii de conducere în cadrul aceluiaşi club. O ultimă revenire în România s-a produs în anul 1971, prilej cu care Asociaţia Sportivă Poiana a organizat un joc de “old-boys”, aceasta fiind de altfel ultima întâlnire a sa cu vechii colegi de generaţie, “echipa de aur” a celor din Poiana Câmpina, după cum afirma, cu mândrie, “armeanul” Sarvaş. A decedat în S.U.A., la San Francisco, în anul 2007. A trecut în “lumea umbrelor” departe de ţara sa de baştină şi de cea care l-a adoptat, lăsându-le însă în urmă celor mai în vârstă locuitori din oraşul câmpinean imaginea unei figuri greu de imitat.
