Fostul lider catalan, Carles Puigdemont, a fost reţinut ieri în Germania, după ce autorităţile din Spania au emis mandat internaţional de arestare. Avocatul acestuia, Jaume Alonso Cuevilla, a anunţat că Puigdemont a fost reţinut în Germania. Curtea Supremă de la Madrid a emis, vineri, mandate internaţionale de arestare pentru şase politicieni catalani care au fugit în străinătate, inclusiv fostul premier Carles Puigdemon, anunţă Mediafax. Aflat iniţial în Finlanda, Puigdemont a reuşit să evite aplicarea mandatului şi a părăsit ţara. Acesta se îndrepta spre Belgia.