Giorgiana Radu

Zăpada mieilor din acest început de primăvară s-a arătat mai aspră decât cea care trebuia să îmbrace Ignatul. Ieri, „Buna Vestire”, sărbătoare ce simbolizează momentul în care Arhanghelul Gavriil a înștiinţat-o pe Fecioara Maria că-l va naște pe Fiul Domnului, a fost o zi a bucuriei pentru cei care ţin Postul mare, prin dezlegarea la pește. Blagoveștenia, căci așa mai este cunoscută în popor, încărcată de tradiţii și superstiţii, este momentul care arată pe lângă venirea primăverii și puţinul timp rămas până la Învierea lui Hristos. La o săptămână distanţă de prima mare sărbătoare din acest post, doar Floriile ne mai despart de duminica miracolului. 

În curând se isprăvește acest martie capricios, colorat în coduri galbene și portocalii de vreme rea. Și totuși, în martie, luna nașterii și a renașterii, viaţa înmugurește, înflorește și murmură sacerdotal în uriașul templu, Terra.
Cele trei luni de iarnă, în care până și nădejdile au hibernat, au lăsat urme albe pe spatele dealurilor desenate de Dumnezeu, în forme dintre cele mai diverse. Iubirile, trecute și prezente, renasc, sunt din nou vii, plopii adună, sub adierea ușoară, stelele Carului Mare de parcă ar mătura bijuterii.
A mai trecut un an și iată-mă din nou la finalul „lunii existenţei mele”. La inventarul sentimentelor, firave ca firul de iarbă, se adaugă bucurii, împliniri, dar și dezamăgiri … Trecutul și prezentul își dau mâna într-o horă a destinului conturat cu măiestrie de
pensula Divinităţii. Destinul nu este doar cum ni-l facem, așa cum suntem tentaţi să credem, ci ţine și de menirea care ne-a fost dată, cu care am fost plantaţi pe pământul cu care o să ne contopim la săvârșirea misiunii.
Punem întrebări încercând să ne regăsim sinele, să aflăm rostul prezenţei noastre aici, în această viaţă. Un renumit profesor spune că viaţa noastră pe pământ este doar ”o mică parte din ceea ce avem de trăit”. Tind să cred că așa este. Și totuși, ce va fi, când va fi…
Răspunsurile frământărilor le găsim, dacă știm să le aflăm, lângă cei pe care-i iubim, cu care ne înconjurăm, care au pus o cărămidă la temelia personalităţii omului care am devenit. Realizările sufletești sunt cele mai importante. Iubirea este baza costrucţiilor durabile ale existenţei. Iubirea de aproape, iubirea de Dumnezeu, iubirea sub toate formele ei. Să sădim iubire, nu doar în luna martie, ci în primăvara fiecărui anotimp. Cu siguranţă vom fi mai frumoși, mai sănătoși, mai fericiţi. La mulţi ani celor născuţi, ca și mine, în martie!