Petre Apostol
La Cluj-Napoca, la sfârşitul săptămânii trecute, s-a desfăşurat ultima etapă din cadrul Cupei României la popice feminin. După primele trei runde, situaţia în clasamentul general era deja stabilită, astfel că etapa finală a fost mai degrabă doar de verificare.
Echipa Conpet Petrolul Ploieşti avea asigurată poziţia secundă, după ce a ratat, în etapa trecută, să o depăşească pe formaţia din fruntea ierarhiei, Electromureş Romgaz Târgu Mureş. Ploieştencele nu au reuşit să încheie competiţia într-o notă pozitivă, ocupând locul al treilea la etapa disputată la Cluj-Napoca, fiind devansate chiar şi de sportivele de la Rapid Bucureşti.
Fără nicio jucătoare care să iasă în evidenţă (cel mai bun rezultat a fost realizat de Cristina Samson, cu 586 de popice doborâte), echipa ploieşteană a încheiat cu un total de 3275 de popice doborâte, în vreme ce învingătoarea Electromureş a înregistrat 3575 popice doborâte, iar Rapid a bifat 3371 popice doborâte.
Pentru Conpet Petrolul au evoluat următoarele sportive: Cristina Samson 586 popice doborâte, Luminiţa Dogaru 570, Elena Mihai 530, Alexandra Popa 480, Alice Vasile 555, Daniela Lăcătuşu 554.
Astfel, Electromureş a cucerit Cupa României, în vreme ce, în clasamentul general, echipa ploieşteană a urcat pe a doua treaptă a podiumului, iar Rapid Bucureşti a obţinut medaliile de bronz.
Conpet Petrolul Ploieşti urmăreşte, însă, să se revanşeze la turneul final din campionat, programat luna viitoare, la Hunedoara, unde va încerca să-şi apere titlul naţional cucerit în sezonul trecut.