Marian Dima

După patru meciuri găzduite deja în grupa de calificare pentru Campionatul European rezervat jucătorilor Under 19 de către stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, astăzi se încheie turneul care ar putea aduce o performanţă deosebită fotbalului românesc – accederea la un turneu final! Primul meci al zilei (Serbia – Suedia, joc fără influenţe privind calificarea) se va disputa, în premieră, la Buftea, de la orele 15,00, Federaţia luând decizia de a proteja gazonul de pe stadionul “Ilie Oană”. Apoi, de la ora 19:00, “tricolorii” dau piept cu selecționata similară a Ucrainei, în ultima partidă din cadrul Turului de Elită, la Ploieşti, un joc în care România are nevoie de un singur punct pentru a se califica la Campionatul European din Finlanda, care se va disputa în perioada 16-29 iulie.
De amintit că intrarea spectatorilor la acest meci, decisiv pentru generaţia “U19” a României, va fi liberă, publicul ploieştean fiind aşteptat să fie alături de reprezentativa noastră, care a oferit pe arena “Ilie Oană” două jocuri foarte bune, 4-0 cu Serbia şi 2-1 cu Suedia.