Sfântul Simeon, episcopul Persiei, a pătimit pentru Hristos împreună cu peste o mie de creştini în anul 341. Tot atunci au primit moarte mucenicească Sfinţii Audel şi Anania, precum şi Ustazan, eunucul împăratului persecutor.
Sinaxarul aminteşte mărturisirea lui Fusik, un funcţionar imperial, care în ascuns era creştin. Fusik l-a întărit pe preotul Anania, în timp ce acesta se afla cu capul pe butuc, zicându-i: „Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii şi fii tare, şi Domnul te va binecuvânta cu vedera Luminii celei cereşti.”
În acel moment, împăratul însuşi, văzând că este creştin, i-a omorât pe Fusik şi pe fiica acestuia, Asikitria.
Sfântul Simeon i-a întărit pe creştinii persecutaţi, ca nu cumva aceştia de frica morţii să se lepede de Hristos. La sfârşit, după ce şi-a văzut turma încheindu-şi cu cinste viaţa pe acest pământ, i s-a tăiat şi lui capul.