Petrolul a trecut peste al doilea an din noua sa existenţă cu bine, bifând o nouă promovare, a doua la rând! După un an prin judeţ, o perioadă pitorească, având momentele sale, eroii uitaţi – mulţi dintre ei – ai Ligii A, a urmat sezonul din Liga a III-a, depăşit şi el cu bine. Cu “sperietoarea” politică Saelele – Măgurele care s-a dezumflat repede în calculele promovării, dar a administrat singura înfrângere ploieştenilor, în acest eşalon, cu adversara mai puternică decât se credea – Alexandria, în tur, cu demiterea antrenorului Grigore, neînvins în campionat, la acel moment, cu “racolarea” antrenorului de la principala rivală, tocmai pentru a “cuminţi”, mişcare care a dat roade, cu un nou efectiv, adecvat acestui eşalon, divizia C a fost depăşită cu bine!
Urmează Liga a II-a, cu nume importante şi rivalităţi istorice printre adversarele care vor urma (UTA, U. Cluj, FC Argeş, Timişoara etc.). Alte “distibuţii”, altă “poveste”…