Remiza, scor 0-0, dintre AFC Brebu şi CS Blejoi, din meciul jucat în Liga A Prahova la sfârşitul săptămânii trecute a lăsat urme în tabăra liderului din primul eşalon judeţean. Astfel, doi dintre jucătorii de bază, portarul Adrian Gheorghe şi mijlocaşul Cristian Mihăiţă acuză accidentări grave, primul suferind o entorsă, după ce a fost “călcat” de un adversar, iar al doilea a ajuns la spital, unde i s-au aplicat 5 copci, la cap, după ce a fost lovit de un jucător al echipei din Brebu!brenu a
De altfel, portarul Adrian Gheorghe trebuie să ia pauză câteva săptămâni, din cauza entorsei provocate de un adversar, ratând convocarea în lotul care va reprezenta România în UEFA Regions Cup, la turneul din Slovenia! Gheorghe fusese solicitat de către AJF Buzău să reprezinte România la acest turneu, dar accidentarea îl scoate din calcule!
Unul dintre oficialii echipei din Blejoi, Paul Mâinea spune că: “A fost o atmosferă ostilă, probabil din cauza acelui meci din Cupă de săptămâna trecută, când am învins cu 11-0. Nu este însă normal să se ajungă la astfel de accidentări, cum nu este normal comportamentul gazdelor, care ne-au jignit, înjurat, ameninţat şi chiar au vrut să lovească, la propriu. Unul dintre cei care se aflau la cabine, înainte de joc, a avut un astfel de gest, în spatele băncii noastre de rezervă, încercând să lovească, peste gard, cu pumnul! ”
De amintit că AFC Brebu a mai avut astfel de probleme, în acest sezon, echipa fiind obligată, după meciul cu Petrolistul Boldeşti, să dispute câteva meciuri pe alt stadion, tocmai din cauza comportamentului violent faţă de oficialii partidei şi adversari, o altă adversară a “scandalagiilor” din Liga A care a avut de suferit fiind CSO Văleni, delegatul Gabriel Cojanu fiind lovit pe acelaşi stadion.