Petre Apostol

Atleţii de la CSM Ploieşti, pregătiţi de antrenorii Augustin Iancu şi Robert Munteanu, au participat, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti, la etapa I din cadrul Campionatului Naţional pentru seniori, tineret, juniori I, eveniment în cadrul căruia s-a derulat şi Campionatul Naţional Universitar. Cum unii dintre sportivii de la CSM Ploieşti sunt studenţi, aceştia s-au remarcat în cadrul competiţiei universitare, urcând pe podiumul de premiere.
Astfel, Costin Homiuc şi Mădălin Popescu au devenit campioni naţionali universitari la ştafetă 4×100 metri, reprezentând echipa de la Universitatea Craiova, Bogdan Oprina, tot de la Universitatea Craiova, a luat bronzul cu ştafeta 4×400 metri, iar Cristina Pricopie, Miruna Ioniţă şi Miruna Trifan au devenit campioane universitare la ştafetă 4×400 metri şi au obţinut, totodată, medaliile de bronz cu ştafeta 4×100 metri, ele reprezentând Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

CSM Ploiesti B
De asemenea, sportivii clubului ploieştean s-au regăsit printre protagonişti şi la etapa I a Campionatului Naţional, sportivii pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu reuşind să se situeze de zece ori în zona locurilor 1-3.
Rezultatele înregistrate de atleţii de la CSM Ploieşti au fost următoarele:
Costin Homiuc – locul 2 la tineret şi locul 3 la seniori la 100 metri; locul 1 la tineret şi locul 2 la seniori la 200 metri;
Mădălin Popescu – locul 3 la tineret şi locul 5 la seniori la 100 metri; locul 4 la tineret şi locul 6 la seniori la 200 metri;
Cristian Radu – locul 2 la tineret şi locul 3 la seniori la 200 metri; locul 2 la tineret şi la seniori la 400 metri;
Alexandru Geamănu – locul 1 la juniori, locul 6 la tineret şi locul 8 la seniori la 400 metri;
Ştefania Cristina Pricopie – locul 8 la tineret la 100 metri;
Miruna Trifan – locul 7 la tineret la 400 metri garduri;
Constantin Andonii – locul 4 la seniori la 400 metri;
Bogdan Oprina – locul 7 la tineret la 200 metri şi locul 8 la tineret la 400 metri.