• O repriză bună de plâns este cea mai bună terapie. De fapt, unii psihologi chiar susţin că ne facem un mare deserviciu prin faptul că nu plângem în mod regulat. “Plânsul activează organismul într-un mod sănătos”, spune Stephen Sideroff, Ph.D., psiholog clinic la UCLA. “Să lași garda jos, să devii vulnerabil și să plângi este extrem de pozitiv și de sănătos. Același lucru se întâmplă și atunci când vezi un film care te emoţionează și te face să plângi. Este un proces de deschidere a ta către tine, ca o cheie a unui lacăt închis”, afirmă psihiatrul, potrivit Doctorul zilei.

 Expunerea îndelungată la soare fără protecţie corespunzătoare, mai ales în intervalul orar 11 – 17, când razele ultraviolete depășesc pragul critic, este un adevărat pericol pentru femeile tinere care vor să aibă pielea arămie. De asemenea, o singură expunere la solar crește riscul de melanom cu 75 % potrivit unui studiu făcut în 2010. Cele mai grave consecinţe, cu efecte și după 10 ani, le au arsurile solare, potrivit Unica.

Scleroza multiplă este afecţiunea care ia 10 ani din viaţă. Deşi în România scleroza multiplă este o boală rară, rămâne cea mai invalidantă afecţiune a adultului tânăr, vârsta medie a pacienţilor la momentul diagnosticării fiind de 37 de ani. În ţara noastră, scleroza multiplă afectează peste 7.500 de persoane, 70% fiind femei. Un pacient cu scleroză multiplă trăieşte, în medie, cu circa
10 ani mai puţin decât o persoană sănătoasă, ceea ce se traduce în costuri indirecte, ce includ lipsa de productivitate cauzată de dizabilitate şi decesul prematur, pensiile de invaliditate, indemnizaţiile de handicap, concediile medicale şi transportul pacientului, potrivit CSID.