Filarmonica „Paul Constantinescu” găzduiește mâine, de la ora 19.00, un concert simfonic aparte, fiind vorba despre cel susținut de șapte dintre absolvenții Colegiului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești. Astfel de evenimente au devenit deja o tradiție pentru filarmonică, mulți dintre elevii prestigioasei instituții de învământ ploieștene debutând pe scena Sălii ”Ion Baciu”, ulterior, unii dintre ei devenind membri permanenți ai orchestrei simfonice. Astfel, Evaghelos Aidonis și Costin Dumitrașcu – chitară, Ioana Iliescu – oboi, Diana Moise – soprană, Ștefania Istrate – flaut, Claudiu Minea și Dragoș Stancu – clarinet vor oferi publicului, alături de orchestra simfonicii ploieștene, o seară pe care cu siguranță nu o vor uita prea ușor. Programul conține lucrări semnate de Antonio Vivaldi – Concertul în Sol major, RWV 532, pentru două chitare și orchestră de coarde – partea I, Joseph Haydn – Concertul în Do major, Hob. VIIg/C1, pentru oboi și orchestră – partea I, Giuseppe Verdi -Aria Gildei: „Caro Nome” din opera „Rigoletto”, Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul în Re major, K.V. 314, pentru flaut și orchestră – partea I și Felix Mendelssohn Bartholdy – Konzertstuck nr. 2, op. 114, pentru 2 clarinete și orchestră.
La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla maestrul Bogdan Vodă, doctor în muzică şi profesor conferenţiar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Prezenţa sa componistică, prin lucrări de cameră, concertante şi simfonice, şi cea dirijorală, în faţa a numeroase orchestre naţionale şi internaţionale, s-au concretizat cu turnee muzicale în Franța, Marea Britanie, Spania, Turcia, Suedia, Slovacia, Polonia şi Statele Unite ale Americii.
Biletele la acest concert special vor putea fi achiziționate numai în seara concertului, de la Casa de Bilete a Filarmonicii ”Paul
Constantinescu”.