Petre Apostol

Duminică, pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din Bucureşti, a avut loc etapa finală a Campionatului Național de Atletism pentru categoriile de copii 2 și 3, născuţi între 2007 şi 2008, respectiv până în 2009. Printre sportivii care s-au remarcat la această ediţie a competiţiei naţionale s-au regăsit şi atleți de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei. Gruparea ploieşteană şi-a adjudecat, la cele două categorii, trei medalii de aur și încă două medalii de bronz.
atletism1La categoria copii 2, ștafeta 5×80 m băieți de la CSŞ Ploieşti şi-a adjudecat titlul naţional, echipa ploieşteană evoluând în componența Teodor Datcu, Luca Moisoiu, Alexandru Șerbănoiu, David Radu, Andrei Zincă. Ştafeta de la CSŞ Ploieşti a câștigat concursul cu timpul de 57.77 secunde, repetând, astfel, performanţa obţinută la campionatul disputat în sală, la începutul anului.
Un rezultat bun de la clubul ploieştean a obținut și atletul Luca Moisoiu, care a fost la doar patru sutimi de secundă de medalia de bronz, în cadrul probei de 150 metri, fiind cronometrat cu timpul de 21.29 secunde.
atletism2De asemenea, o surpriză plăcută a reprezentat-o și ștafeta 5×80 m fete de la CSŞ Ploieşti, având în vedere că unele componentele echipei au fost selecționate doar de câteva luni, Diana Neagu, Maria Răduc, Alexandra Chirică, Mădălina Stan, Alexia Constantin fiind foarte aproape de medalii, sosind pe locul 4, cu timpul de 62.59 secunde. De menţionat că acestea şi-au îmbunătăţit cu şapte secunde performanţa înregistrată la etapa de zonă, din urmă cu trei săptămâni.
Ar mai fi de adăugat rezultatele sportivilor Teodor Datcu și David Radu, care s-au situat pe locul 6 la 60 m, respectiv pe locul 7 la 150 m.
La categoria copii 3, elevii profesorilor Maria Andrei și Florin Andrei au completat palmaresul clubului ploieştean cu încă două medalii de aur și două medalii de bronz.
În concursul individual, medalia de aur din tabăra prahoveană a fost obținută de Rebeca Toader, sportiva pregătită de profesorul Florin Andrei câștigând proba de 300 metri, cu timpul de 51.23 secunde, confirmând, astfel, titlul naţional cucerit la competiţia disputată în sală, în urmă cu trei luni.
Cealaltă medalie de aur de la CSŞ Ploieşti a fost obținută de ştafeta mixtă 8×50 metri, în componența Delia Blănaru, Ana Prunoiu, Sara Prunoiu, Rebeca Toader, Cristian Creangă, Ștefan Moisoiu, Denis Simion, Ayan Gudi, care a devenit campioană după ce a trecut linia de sosire cu timpul de 64.91 secunde.
Cele două medalii de bronz au fost obținute de Sara Prunoiu, în cadrul probei de 50 metri, cu timpul de 8.05 secunde, și de Cristian Creangă, în proba de 50 metri a băieților, cu timpul de 7.98 secunde.
Aproape de medalii a mai fost și ștafeta a doua de la clubul ploieştean de la proba de 8×50 metri, în componența Erika Pavel, Maria Apostol, Andreea Bălan, Yanis Șoptăreanu, Yanis Rudaru, Cezar Chircu, Sara Echimescu, Georgian Lepuș, care a ocupat locul 5.