Petre Apostol

La Istanbul, în Turcia, a avut loc ediţia cu numărul 16 a Campionatelor Balcanice de Atletism pentru cadeţi (U18). Din delegaţia României la respectiva competiţie au făcut parte şi doi sportivi de la CSŞ „Constantin Istrati” Câmpina: Andreea Lungu şi Marius Vasile, ambii născuţi în anul 2002.
Amândoi atleţii prahoveni au reuşit să urce pe podiumul de premiere, adjudecându-şi medaliile de bronz.
Andreea Lungu, sportivă pregătită de profesoara Mihaela Marin (care a fost convocată în stafful tehnic al României), a obţinut a treia performanţă în cadrul probei de aruncare a discului, cu 44.18 metri, rezultat înregistrat încă din prima încercare a concursului. Campioană balcanică a devenit Ozlem Becerek, din Turcia, cu 49.15 metri, iar medaliată cu argint a fost Sofia Kessidi, din Grecia, cu 44.38 metri.
De asemenea, Marius Vasile, sportiva antrenat de profesorul Nicolae Pavel, a participat în cadrul probei de aruncare a discului, situându-se tot pe locul al treilea. Atletul prahovean a înregistrat a treia performanţă a concursului, cu 52.26 metri, din a treia încercare, fiind la doar doi centimetri de ocupantul locului secund, Gennikis Konstantinos, din Grecia. Pe prima poziţie s-a situat Aslan Kalintaş, din Turcia, cu 53.56 metri.
Prin clasarea pe locul al treilea, cei doi atleţi prahoveni au adus reprezentativei României câte şase puncte fiecare, contribuind la tolba de 81 de puncte adunată de delegaţia tricoloră, care a încheiat pe poziţia a treia, după Turcia (121 puncte) şi Grecia (104 puncte).
În total, reprezentativa României a câştigat 14 medalii: trei medalii de aur, trei medalii de argint şi opt medalii de bronz.