Petre Apostol

Naţionala de handbal masculin a României a ratat încă o calificare la un turneu final, de data aceasta fiind vorba despre Campionatul Mondial de anul viitor. Învinşi la opt goluri în turul barajului cu Macedonia, tricolorii au câştigat miercuri returul, la Cluj, dar la diferenţă minimă, astfel că au ratat calificarea la turneul final.
O fostă forţă a lumii la handbal masculin, România este, în prezent, departe de elita mondială. Motive pentru această situaţie s-ar găsi şi nu ar fi puţine. Dar, în principal lipseşte o strategie constructivă prin care copiii cu potenţial să aibă o şansă de a creşte la nivel înalt, situaţie care riscă se se agraveze şi la handbal feminin.
Acesta ar trebui să reprezinte momentul restartului în handbalul masculin românesc. Rămâne, însă, de văzut dacă s-a învăţat ceva din eşecurile trecute.