Începând din 2019, România va avea 33 de mandate în Parlamentul European, faţă de 32 câte are în prezent, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citat de Mediafax.
Parlamentul European a aprobat, marţi, proiectul de Decizie a Consiliului European de stabilire a componenţei Parlamentului European în viitoarea sa legislatură, 2019-2024.
Acest proiect de decizie a Consiliului European face parte din pachetul de iniţiative care completează cadrul legal pentru desfăşurarea alegerilor europene din 2019 şi a fost generat de necesitatea stabilirii viitoarei componenţe a Parlamentului European, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană până la acel moment.
„Astfel, deputaţii europeni au aprobat cu 566 de voturi pentru, 94 împotrivă şi 31 de abţineri proiectul de decizie a Consiliului European, conform căruia în viitoarea sa legislatură Parlamentul European va avea 705 membri (faţă de 751 în prezent), aleşi pe
liste naţionale, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană până la momentul respectiv.
În această situaţie, conform noii chei de distribuţie, România va câştiga un mandat în plus faţă de actuala legislatură (urmând a avea 33 de mandate, faţă de 32 în prezent)”, arată Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă, remis ieri MEDIAFAX.