Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat ieri că efectele traumatice ale rezultatului referendumului din Marea Britanie vor fi resimţite pentru o lungă perioadă de timp, notează agenţia de ştiri Tass. Vladimir Putin a declarat că Rusia „va urmări cu atenţie cât de departe vor merge discuţiile dintre Londra şi Bruxelles şi care vor fi consecinţele (Brexit-ului) pentru Europa şi pentru noi. Efectele traumatice ale rezultatului referendumului se vor face resimţite pentru o lungă perioadă de timp”.
„Să vedem cum sunt puse în practică principiile democraţiei,” a continuat Putin, aflat la o întâlnire cu ambasadorii şi reprezentanţii permanenţi ai Rusiei. „Rezultatul referendumului Brexit a agitat pieţele,” a mai spus liderul de la Kremlin, care a adăugat că este de părere că „lucrurile se vor remedia pe termen mediu.”
Preşedintele Rusiei a reiterat că „aşa numitul Brexit este alegerea poporului britanic şi nicidecum nu am interferat în acest proces”.
Acasă Lumea in care traim Vladimir Putin crede ca rezultatul referendumului britanic va avea consecinte ...