Florin Tănăsescu
Târgul de Joburi din România, “Dai un ban da’ stai în faţă”. Lume, câtă frunză, câtă iarbă. Unul din șase leșină. Unul din 666 moare. E mult popor. În faţa comisiei apare o candidată.
– Și ia zi, fată, cine ești? Pari tânără, stilată și, dacă nu mă-nșel, chiar îţi stă bine așa, fardată. Vrei post de secretară prin Guvern? Ministru vrei? Sau post de primăreasă? Să nu crezi că îţi fac vreo aroganţă, e doar un compliment: te-ar prinde toate trei. Deci, cam ce vrei ?
– Sunt Doamna cu Coasa. Caut de lucru, altfel mor de foame. Știu ce gândiţi, dar unele legende despre mine sunt false. Nu sunt eu, mai nou, criminala-n serie, de care fuge, ca dracu’ de tămâie, o ţară-ntreagă. Eram cândva pe cont propriu. Acum doar îmi plătesc impozit pe coasa ce-o deţin. Alţii, în schimb, retează din fașă, cu motocoasa, orice destin.
– Nu ai de lucru, zici ? Adică nu mai moare nimeni în ţara asta ?
– Ba da, și în ce fel! Dar vezi și dumneata, la drumul mare au ieșit prea mulţi kileri, prea multe kilărese amatoare. Sunt foste secretare, foste florărese, ajunse, cum – necum, ministre, primărese.
– Un mic CV, acolo, ai ?
– A, cum să nu? I-am povestit Preafericitului de el. L-a răsfoit un pic. Știţi, am vrut să mă angajez tot în branșă: clopotăreasă. M-a sfătuit duhovnicește să-i las scrisoare de intenţie si-apoi mă va suna tot el. Adică, mă va pomeni de Sâmbăta Morţilor. Iar la final, a zis la portavoce, către ţară: “Cei chemaţi, ieșiţi. Cei născuţi aici, fugiţi unde-oţi vedea cu ochii. Altfel, muriţi! Speranţa e pe năsălie, ţara-i tot mai pustie”.
– Mai la concret, ce te recomandă domnișoară pentru un post de secretară la firma de pompe funebre a unui deputat ?
– Faptul că, până și eu, Moartea clasică – nu asta, modernistă – am sentimente. Știţi că îmi fac și semnul crucii și mă rog? Asta și fac aici, în ţară, la răs–cruce de destine, unde lumânările se sting, uleiul din candelă se-mpuţinează și negură se-așterne-n cimitire.
– Și cum zici, mă rog, domnișorico, Sfânta Rugăciune ?
– “Sfântă Treime – Președinte, Guvern, Senat – ajungă-ţi atâta destrăbălare. Treimea cea votată, trezește-te odată! Fie-ţi milă de sufletele noastre. Nu ne-ngropa de vii. Pe noi, ăștia bătrâni, poţi să ne omori. Dar fie-ţi milă de copii !”.
– Să nu-mi spui că mai verși și câte-o lacrimă !
– Ba da, domnule-angajator! Se-ntâmplă să și plâng la câte-o cruce, două, trei. Trezeci, trei sute sau Dumnezeu mai știe câte mii or fi. La tinerii uciși în mineriade, pseudorevoluţii și-alte chestii încă – repet, încă – neelucidate. Acolo, jur, chiar n-a fost mâna mea. Plâng cu lacrimi de sânge și zic: Ajunge! – Să înţeleg că ai, cât de cât, cazieru’ nepătat ?
– Nu sunt virgină în chestii de-astea. E drept, și eu am vărsat ceva sânge nevinovat. Și mai vărs, că nu pot să mă las de obiceiul ăsta, cum nu se lasă fumătorul de fumat. Dar nu mai ţin pasul cu Sfânta Treime de azi: Președinţie, Guvern, Senat.
– Sorry, domnișoară, dar ești cam sentimentală pentru vremurile ce încă le trăim. Ești frumoasă, nimic de zis. Dar ești și corectă, ceea ce constituie, în cazul tău, un mare handicap. A fi cinstit, onest și drept în România este ca dracu’. Astea sunt sinonime cu prostia. Să intre următoarea candidată: Femeia de serviciu de la Cimișlia.
Doamna cu Coasa a plecat. Atârnă de funia clopotniţei. S-a spânzurat.
Sfânta Treime – Președinte, Guvern, Senat – locul i l-a luat.
