Petre Apostol

Timp de trei zile, între 14 și 16 iunie, în Ardeal a avut loc o competiție națională de ciclism, derulându-se Turul Ciclist al Județului Cluj, competiție organizată de Asociația Județeană de Ciclism şi Triatlon Cluj şi de Clubul Sportiv Voința Cluj-Napoca, în colaborare cu Federația Română de Ciclism, Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Județean Cluj.
Au fost programate trei etape, competiția începând cu o probă de contratimp individual, după care a avut loc o probă de fond, pentru a se încheia cu o probă de circuit. De menționat că etapa a doua a contat și pentru clasamentul Cupei Naționale de Ciclism, organizată de forul român de specialitate, iar ultima rundă a contat, de asemenea, pentru Trofeul Ardealul, acordat în urma punctelor acumulate la cele patru sprinturi intermediare și la sprintul final.
Printre sportivii remarcați la categoria principală, cea a sportivilor între 19 și 39 de ani, la care au fost reprezentanți și de la una dintre cele două echipe continentale din România (Team Novak), s-a numărat și un ciclist ploieștean, component al CSA Steaua București, Valentin Pleșea. Vicecampion național la categoria Elite, format la CS Petrolul Ploiești, de antrenorul Constantin Ciocan, ciclistul ploieștean a fost pe podium în toate cele trei etape, câștigând două dintre ele, adjudecându-și, în final, victoria în clasamentul general.
Născut în 1993, Valentin Pleșea a ocupat locul al treilea în prima etapă, cea de contratimp individual, parcurgând cei 8 km ai traseului, unul vălurit, în 11:15.39 minute. Primii doi clasați au fost sportivii de la Team Novak – Lorant Balazsi (1:53.45 min.), Eduard Carol Novak (președintele forului național, fost campion paralimpic pe pistă, 11:09.12 min.).
În etapa a doua, disputată pe distanța de 78 km, ciclistul ploieștean a dat lovitura decisivă pentru câștigarea competiției, adjudecând-și runda cu un avans de peste șapte minute de al doilea clasat, chiar campionul național Marius Petrache (UVT-Devron West Cycling Team).
Deși avea un avans liniștitor în clasamentul general, Valentin Pleșea s-a luptat pentru victorie și în ultima etapă, cea de circuit, pe distanța de 50 km, acesta reușind să încheie competiția cu al doilea succes la rând, impunându-se în urma sprintului final tot în duel cu Marius Petrache.
Astfel, Valentin Pleșea și-a trecut în palmares și victoria din clasamentul general.