Mâine, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, cu întreceri de trap, cât şi de galop, ultimul căpătând tot mai multă consistenţă şi valoare, dar şi reprezentativitate pe hipodrom. Vor fi patru curse de trap şi două de galop şi, ca o noutate, la jumătatea reuniunii, o nouă surpriză propusă de organizatori: un show ecvestru posibil cu sprijinul domnilor Cezar Manolescu şi Lucian Băroiu, în care Melinda Szabo şi Bogdan Gheorghe vor realiza o serie de acrobaţii care, cu siguranţă, vor fi apreciate de publicul spectator. Cursele de trap au programate Premiul Fănişor (ora 10.30), Premiul Fanfaron (ora 11.20), Premiul Godeanu (ora 12.00) şi Premiul Gabarit (ora 12.50), iar cele de galop vor fi una rezervată cailor Pur Sânge Arab (ora 11.00) şi alta în care se vor întrece caii Shagya Arab (ora 12,30).