Florin Tănăsescu
Lumea-i pe dos; Fefeleaga e trasă de Bator, care a-nceput să vadă mai bine decât femeia nespălată, încălţată cândva – nu azi – în cizme cauciucate. Sarea i-a intrat în ochi, ca și întregului norod.
Nebunia e la ea acasă. Agripina râde, cântă și dansează în livingul din pensiunea “La Vulturi”, ridicată cu banii primiţi drept recompensă pentru copilul mort. Da, da, toate au un preţ în ţara asta: locurile de veci scoase la vânzare de-atâta sărăcie, câte-un rinichi pentru transplant la licitaţie – preţ de pornire, în euro, o mie. Cât despre inimă sau despre conștiinţă, au și ele un preţ. Sunt, firește, de vânzare și la mare căutare.
– “Daţi-mi un trup, voi munţilor”. Cine a zis, mamă ?
– Un prost, copile, din vremuri demult apuse. Era valabilă când încă mai trăia o ţară.
Este, acum, pe internet, ofertă specială ”Pensiunea «La Vulturi» oferă cazare, masă, mic dejun și dans la bară. Avem și mârţoagă costelivă – Bator o cheamă – cu care vă puteţi fotografia și trimite suveniruri cu și despre ea. Ghidul dumneavoastră – doamna Fefeleaga, încălţată acum în pantofi de lac – vă va explica istoria ei, a ţării, de peste două mii de ani !”
– Deci, doamnă Fefeleaga, cine a scris “Dumbrava minunată?” , întreabă copilul care vrea să știe istoria zilei de ieri, de azi și de mâine ?
– Așa ceva n-a existat decât în mintea unora, fiule. Sau poate- ai găsit tu, pe smartphone un astfel de fake news.
– Doamnă, pot să ating exponatul ? Pe Bator ! E viu sau e de ceară ?
– Asta-i fondanta pe colivă. Zău, așa tupeu jegos la generaţia de azi nici c-am văzut. Cum să atingi stema unei naţii, cum să pui mâna pe tezaur ? E tot ce-a mai rămas ţara asta. Cu asta, basta. Trecem acum în bucătăria unde astăzi, ca și mâine, stă Guvernul. Aici, Olguţa face gogoși pentru pensionari, iar Carmen Dan coace grenade anti-protestatari.
– Tată, Fefeleaga asta se preface sau chiar e nebună? Cum să fie o mârţoagă simbolul ţării?
– Nu e nebună, nu e proastă, ci dimpotrivă: e guvernantă. Adică, e ministreasă. Uită-te la ea, acum face și-un dans sexy la bară. E mai deșteapă decât tine, decât mine, decât vreo douzeci de milioane ca noi. Urzește și destine. Deci, are dreptare. N-atinge exponatul ! Și, dacă poţi, la majorat, fugi ! Fugi cât mai departe de-aici, de mă-ta, de frac-tu, de mine. Leapădă-te de toţi, cum și alţii s-au lepădat de tine.
Pensiunea “La Vulturi”, proprietară – doamna Agripina. Cum aminteam, și-a ridicat o pensiune – de fapt, un zgârie nori – cu banii primiţi drept recompensă pentru copilul mort. Ucis de vulturi. Deasupra, cerul înstelat. Legea imorală planează peste ţară. Hultanii dau din nou roată. Și zice unul:
– Piscină, spa, un whisky sau un ceai din ăla, englezesc, găsesc pe-aici ?
– Ţara, adică pensiunea, e la dispoziţia dumneavostră !, sire, răspunde Agripina. A, mă scuzaţi, nu v-am recunoscut, sunteţi domnul ministru… Doamna ce mai face ? E bine, sănătoasă ?
– E la troiţa ridicată în memoria fiului dumneavoastră, după care alergaţi, cândva, ca disperata, să îl salvaţi. Probează niște rochii și ceva pantofi. Ce mai idee de dezvoltare a ţării aţi avut ! Dintr-o troiţă, ridicată în memoria fiului ucis de vulturi, să faceţi un minimarket ! Pe când un lanţ de malluri ?
– Mamă, cine m-a omorât pe mine, copil abia născut, cu viitoru-n faţă ?
– Vulturii, băiete ! Ăia care vin acum în vizită, la mine. La pensiunea ridicată cu banii luaţi pe moartea ta.
RIP, România !
