Cristian Sbârnea, Marian Dima

Chiar dacă ploile abundente au dat peste cap programul de desfășurare al Zilelor Oraşului Buşteni, eveniment intitulat sugestiv ”Poveste de onoare”, şi care a marcat împlinirea a 110 ani de la prima atestare documentară a localităţii de la poalele Caraimanului, unul dintre Ilie Dobre - Busteni 2momentele așteptate cu un real interes a fost lansarea cărții reputatului și apreciatului comentator sportiv Ilie Dobre intitulată „Ilustre Personalităţi ale Buştenilor”, ce s-a desfășurat la Centrul Cultural ”Aurel Stroe”. În prezența unor personalități marcante din domeniul cultural, artistic și sportiv ale României precum și ale Bușteniului, în frunte cu ”omul numărul unu” , senatorul Emanoil Savin, lansarea a fost un real succes, printre invitați aflându-se apreciata handbalistă Paula Ungureanu, gimnastul Marian Drăgulescu – căruia i-a fost conferit titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Bușteni” și luptătoarea Alina Dumitru – şi ea având în „portofoliu” acest titlu onorific.