Ieri, Petrolul Ploieşti şi-a completat compartimentul defensiv, după ce a ajuns la un acord cu jucătorul Lucian Cazan, ultima dată legitimat la FC Voluntari. După 670 de minute jucate campionatul trecut în Liga I, Cazan a rămas liber de contract odată cu schimbările petrecute la gruparea ilfoveană care a evitat retrogradarea, după baraj, fiind “numai bun” pentru Petrolul – echipă tocmai promovată în eşalonul secund, care doreşte jucători cu care să poată ataca promovarea. Angajamentul lui Cazan se întinde până la sfârşitul sezonului 2018-2019, cu clauză de prelungire pentru încă un an, conform “strategiilor”, în acest moment, Petrolul având pe lista de achiziţii, maximum o mutare în plus, lotul fiind aproape conturat.
În vârstă de 28 de ani, Cazan poate evolua atât ca fundaş central, cât şi în banda stângă a apărării, iar de-a lungul carierei a adunat 122 de jocuri la nivel de prim-eşalon, pentru Sportul Studenţesc (2006-2011), FCM Tg. Mureş (2010-2011), Ceahlăul Piatra Neamţ (2011-2016) şi FC Voluntari (2016-2018).
Cel mai probabil acesta nu va juca, sâmbătă, de la ora 11.00, când elevii lui Leo Grozavu vor primi replica unei alte divizionare secunde, CS Baloteşti, partida urmând să se desfăşoare pe arena de la Strejnic, dar va debuta în turneul din Slovenia, programat pentru perioada 9 – 21 iulie.
Şi un străin în probe
La antrenamentele conduse de Leo Grozavu participă şi Mergim Neziri – 25 de ani, născut la Goppingen (Germania) şi având dublă cetăţenie, germană şi albaneză, Neziri evoluează în banda stângă, atât ca mijlocaş, cât şi ca fundaş, şi mai are experienţa fotbalui românesc, după ce, în prima parte a sezonului 2015-2016 a activat pentru “furnizorul preferat de jucători”… FC Botoşani (5 meciuri în campionat, unul în Cupa României, unul în Cupa Ligii, doar 200 de minute bifate oficial).
Ultima dată la SSV Ulm 1846, Neziri a mai trecut, de-a lungul carierei, pe la VfR Aalen, Nuremberg II, Seligenporten, KSV Baunatal, FC Prishtina (Kosovo) şi FC Kamza (Albania). El va fi urmărit la antrenamentele din această săptămână, înainte ca staff-ul „lupilor” să ia o decizie definitivă în privinţa sa tot la amicalul de sâmbătă.