Procurorul general Augustin Lazăr a refuzat, ieri, să declare dacă Parchetul General a avut sau are în cercetare o posibilă cauză referitoare la presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea, precizând că nu dă interviuri în faţa instituţiei.
Reprezentanţii Biroului de informaţii şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au precizat, pentru MEDIAFAX, că pe rolul Parchetului nu a existat şi nici nu există vreo anchetă referitoare la spusele preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a acuzat o tentativă de asasinat anul trecut.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acest scop, la iniţiativa unui om celebru în lume. „Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Da (au ajuns la mine- n.r.)”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Preşedintele PSD spune că ştie cine e în spatele acţiunii, dar nu a făcut public numele. „Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine”, a mai spus Dragnea.