Nici nu s-a „uscat” bine cerneala pe decizia Comisiei de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal, care a respins solicitările Clubului Sportiv Câmpina împotriva deciziilor Comisiilor AJF Prahova că structura sportivă care aparţine municipalităţii câmpinene a demarat un nou proces, în instanţele civile, de această dată! Mai precis, pe data de 21 august, pe rolul 7-bTribunalului Prahova, secţia 2, Clubul Sportiv Câmpina a dat în judecată atât clubul HM Câmpina, cât şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, cea care a judecat litigiul sportiv dintre CS Câmpina şi HM Câmpina! Dosarul – nr. 3968/105/2018 – îşi aşteaptă primul termen de judecată, CS-ul sperând să scape de sumele datorate conform hotăririlor AJF (plata grilelor de formare pentru câţiva jucători ai HM Câmpina, precum şi sancţiuni rezultate în urma neîndeplinirii deciziilor AJF) în instanţa civilă. Mai încercase acest lucru, culmea, la Curtea de Apel Bucureşti, fără succes, acum se merge pe “varianta locală”, probabil, cu aceeaşi “rezoluţie negativă”, pentru că speţa este evidentă, iar regulamentele FRF clare cu privire la plata grilelor de formare pentru jucători.

Seniorii dispar din Liga B!

Pe plan sportiv, CS Câmpina începe să suporte consecinţele litigiului cu HM, amenzile neachitate şi deciziile comisiilor nerespectate ducând la neînscrierea clubului în competiţiile sezonului 2018-2019! Astfel, CS Câmpina făcea parte din Liga B Prahova, la seniori, seria Sud, dar nu va fi programată să joace! Mai mult, deja AJF a luat în calcul o altă soluţie pentru completarea “ţintarului” şi în locul celor de la CS Câmpina va merge echipa CS Măneşti Băltiţa, repartizată iniţial în Liga B, seria Est. Unde, oricum, era un număr impar de echipe, astfel că s-a apelat la această soluţie, atât Seria Sud, unde Băltiţa merge în locul CS-ului, cât şi seria Est având acum un număr par de echipe (16, respectiv 14), la finele acestei săptămâni urmând să fie programată prima rundă din noul sezon.
Iar aceeaşi “soartă” – de a rămâne în afara competiţiilor AJF – pare să fie “destinată” şi echipei de juniori a CS Câmpina (s-au înscris la juniori C), desigur, în cazul în care se va rămâne în situaţia actuală, adică fără îndeplinirea obligaţiilor din ROAF.