Cererea pentru sejururi în programul „Litoralul pentru toţi”, care se derulează în luna septembrie, este mai mare anul acesta cu 140% faţă de cea înregistrată anul trecut datorită voucherelor de vacanţă, iar numărul turiştilor a crescut de 2,5 ori, a declarat pentru AGERPRES Lucia Morariu, preşedinte al unui turoperator membru în Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Cel mai bine se vinde destinaţia Mamaia, urmată de Eforie Nord. Mai exist[ disponibilităţi, iar preţurile sunt mai mici şi cu 50% faţă de sezonul de vârf. La un hotel 4 stele în Mamaia, preţul pentru un pachet de minimum 5 nopţi (cazare şi all inclusive în camera dublă superior) este, prin Litoralul pentru toţi, de 265 lei/noapte/persoană. La un hotel 3 stele, în Eforie Nord, preţul pentru un pachet de minimum 5 nopţi (cazare şi all inclusive în camera dublă superior) este, prin Litoralul pentru toţi, de 110 lei/noapte/persoană, iar la un hotel de 2 stele, de 44 lei/noapte/persoană pentru un sejur de cel puţin 5 nopţi (cazare în camer[ dublă standard). „Nu doar litoralul beneficiază de preţuri mai atractive în luna septembrie, ci şi unităţile de la munte sau din staţiunile balneare, care, în general, aplică o reducere, în medie, de 10% pentru sejururile din această lună. În plus, fiind încă o perioadă caldă, cei care aleg destinaţii montane sau balneare se pot bucura din plin şi de excursiile opţionale de o zi asociate sejururilor”, a spus Lucia Morariu. Cei care petrec un sejur în staţiunea Băile Herculane pot opta pentru o croazier[ de o zi pe Dunăre, pentru o excursie de o zi la Cascada Bigăr sau pentru una la Kladovo, în Serbia. Pentru cei care îşi petrec vacanţa în staţiunea Vatra Dornei există opţiuni de excursii de o zi în Bucovina sau în Maramureş. Programele cu tratament inclus – „Hai la Băi” (5-6 nopţi cazare cu pensiune completă şi tratament inclus la 650 lei/sejur/ persoană), „O săptămână de refacere” (6 nopţi cu mic dejun şi tratament inclus la 450 lei/sejur/persoană) sau „Decada balneară” (9 nopţi cazare cu pensiune completă şi tratament la 950 lei/sejur/persoană) – care se lansează tot în luna septembrie – sunt preferate de persoanele care au nevoie de proceduri terapeutice. Pentru a beneficia de aceste pachete este necesar ca turiştii să aibă trimitere din partea medicului de familie şi dovada de asigurat al CAS.