Petre Apostol

Vicecampioană națională în sezonul trecut, echipa de popice feminin Conpet Petrolul Ploiești a debutat, sâmbătă, în noua ediție de campionat, întâlnind, din postura de gazdă, formația Rapid București, care își desfășoară activitatea, de altfel, tot în sala grupării ploieștene.
Echipa ploieșteană a început campionatul cu dreptul, impunându-se cu scorul de 7-2 (2937-2888 la popice doborâte, 4-2 la puncte de echipă).
Din tabăra gazdă, Daniela Lăcătușu (căpitanul echipei) a reușit cele mai multe popice doborâte – 516 – însă, cu toate acestea, a cedat punctul de echipă adversarei sale, Luminița Dobre, care a reușit cel mai mare punctaj al meciului – 527 popice doborâte.
A doua performanță a echipei ploieștene a revenit fostei vicecampioane mondiale Luminița Dogaru (500 popice doborâte), dar un rezultat remarcabil l-a realizat cea mai tânără jucătoare din cadrul partidei, Cristina Ioniță. Născută în 2003, junioara ploieșteană a încheiat cu 499 de popice doborâte, câștigând duelul direct cu Maria Enescu, de la Rapid.
Cele două echipe au evoluat în următoarea formulă:
Conpet Petrolul – Luminița Dogaru 500 popice doborâte (3-1 la manșe, punct de echipă), Cristina Ioniță 499 (2-2, punct de echipă), Mihaela Dumitru 486 (3-1, punct de echipă), Alexandra Popa/Amalia Voicea 439 (1-3), Alice Vasile 487 (2-2, punct de echipă), Daniela Lăcătușu (cpt.) 516 (2-2).
Rapid – Andreea Băicoianu (cpt.) 500 popice doborâte (1-3 la manșe), Maria Enescu 495 (2-2), Denisa Marin/Elena Bacarjieff 413 (1-3), Cristina Popescu 492 (3-1, punct de echipă), Gabriela Ciorăscu 461 (2-2), Luminița Dobre 527 (2-2, punct de echipă).
Arbitru principal: Constanța Vișan (Ploiești).