• Acesta ar urma să presteze muncă în folosul comunităţii, timp de 60 de zile, la primăria din localitate

Violeta Stoica

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv, ieri, în procesul în care fostul procuror Daniel Bucur, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a fost trimis în judecată de către DNA Ploiești pentru trafic de influență și luare de mită. Magistrații Instanței Supreme au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și de Daniel Bucur împotriva sentinței penale nr. 108/21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se dispunea ca fostul procuror de la Sinaia să execute trei ani și patru luni în regim de detenție.
Potrivit deciziei date ieri de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Daniel Bucur nu va mai face închisoare, pentru că a fost stabilită suspendarea executării pedepsei, în urma rejudecării la apel.
Practic, Instanța Supremă l-a achitat pe Daniel Bucur sub aspectul săvârșirii infracţiunii de luare de mită, dar l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influență, cu suspendarea executării pedepsei.
Pe durata termenului de supraveghere de trei ani, fostul procuror va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sinaia sau în cadrul SC Sinaia Forever SRL, aflată în subordinea Consiliului Local Sinaia. Tot în sentința pronunțată ieri, magistrații au mai dispus și confiscarea de la Bucur Daniel a sumei de „500 de lei, echivalent al folosului obținut prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”. Culmea este că fostul procuror a mai fost obligat să plătească suma de “7000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”.
În martie 2016, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești trimitea dosarul lui Daniel Bucur (acuzat de trafic de influență și luare de mită) la Curtea de Apel Ploiești, spre judecare în primă instanță. În comunicatul de presă oficial legat de această trimitere, se arăta că Daniel Bucur, procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, ar fi ajutat niște persoane cercetate penal (care erau denunțători în cauză) contra unor lucrări la un imobil pe care îl deține în orașul Comarnic, lucrări a căror valoare totală – spuneau procurorii anticorupție la vremea respectivă – era de 5000 de lei.
Instanța de fond de la Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat, câteva luni mai târziu, condamnându-l pe Daniel Bucur – în baza acelui rechizitoriu lucrat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești – la trei ani și patru luni de închisoare, interzicerea unor drepturi și confiscarea de la inculpat a sumelor de… 3000 de lei și, respectiv, 500 de lei, “dobândite prin săvârșirea infracțiunilor”. În aceeași hotărâre a instanței de fond, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești l-au obligat pe “inculpatul Bucur Daniel la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli cu acelaşi titlu efectuate pe parcursul urmăririi penale”.