Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat, sâmbătă, că partidul a strâns un milion de semnături în favoarea legii pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iar dacă Parlamentul respinge legea, atunci şeful statului ar trebui să convoace un referendum pe această temă, anunță Mediafax. „Peste un milion de români au semnat pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi. Am văzut în 2012, în 2016, primari aleşi cu sub 10% din numărul total de alegători, care gestionează resursele unei comunităţi. Vom merge cu acest mesaj în Parlament. Legea cu privire la modificare Legii 115/2015 privind alegerea administraţiei publice locale a fost depusă de PMP încă din 2016. Această iniţiativă legislativă a fost adoptată de Senat, deci legea cu privire la alegerea primarilor în două tururi a trecut de Senat. Acum vom merge cu cele un milion de semnături în Parlament, pentru a le cere şi deputaţilor să voteze revenirea la alegerea primarului în două tururi”, a declarat, sâmbătă, la sediul central al PMP, preşedintele partidului, Eugen Tomac. Liderul PMP a adăugat că în cazul în care legea nu va fi adoptată la votul final din Parlament, atunci îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis
să convoace un referendum naţional pe tema revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, scrutin care să aibă loc odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. „În cazul în care partidele vor ignora acest mesaj transmis de peste un milion de români care au semnat pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi, mesajul lor nu va rămâne doar în Parlament, vom transmite acest mesaj către preşedintele României. Preşedintele României are, în baza art. 90 din Constituţie, prerogativa ca, după consultarea Parlamentului, să poată cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la probleme de interes naţional şi noi credem că revenirea la alegerea primarului în două tururi este un subiect de interes naţional. Cu rugămintea de a convoca un referendum, pe data de 26 mai 2019, odată cu alegerile europarlamentare, pe acest subiect, dacă trebuie sau nu să revenim la două tururi”, a precizat Tomac. Acesta a menţionat că are asigurări de la PNL, USR şi ALDE că deputaţii celor trei formaţiuni vor vota în Camera Deputaţilor în favoarea acestui proiectul de lege.