Meteorologii au anunţat că până duminică vremea se va răci, iar temperaturile vor fi cu circa opt grade mai mici faţă de cele normale. În majoritatea regiunilor se vor înregistra ploi, dar nesemnificative din punct de vedere al cantităţii. “În următoarea perioadă, vremea se va răci, încât cel puţin pe parcursul zilei de sâmbătă, în regiunile Sudice şi cele de Răsărit va deveni deosebit de rece, dar rece va fi în toată ţara. În cursul nopţilor vor fi temperaturi negative, dar la munte valorile termice rămân negative şi ziua, şi noaptea, chiar sub limita de ger la înălţimi de peste o mie de metri. (…) Sâmbătă şi vineri va fi o vreme mai rece decât în mod normal în regiunile Sudice, unde sâmbătă vremea va fi deosebit de rece. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi valori cu aproximativ 8 grade sub cele normale”, a declarat Romica Jurca, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri dimineaţă, atenţionări cod galben de vânt în cinci judeţe din ţară, unde a nins viscolit în zonele înalte. Alte şase judeţe sunt sub atenţionare cod galben de ceaţă. Potrivit ANM, ieri, până la ora 16, a fost cod galben de vânt în judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa.
“Tot la munte vor fi până sâmbătă şi precipitaţii sub formă de ninsoare, posibil să fie mai importante cantitativ în zona Carpaţilor Orientali. Vineri (n.n. – astăzi), intensificările vântului vor fi mai mari pe creste, va viscoli. De joi noapte, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, posibil să apară în Centrul, Estul ţării şi Sud. (…) Toate precipitaţiile vor fi foarte slabe din punct de vedere cantitativ”, a mai spus reprezentantul ANM.
Meteorologul anunţă că temperaturile se vor încadra, în următoarele zile, între 0 şi 16 grade.