•  Pentru a stimula producţia de salivă, este necesar să se consume multe alimente bogate în fibre, precum fructe, nuci și legume. Cele mai bune sunt merele, bananele, varza de Bruxelles și perele. Se recomandă consumarea mai multor cereale integrale. Conţin vitamine de tipul B și fier.
    În plus, cerealele sunt bogate în magneziu, un mineral care ajută la absorbţia calciului și la întărirea dinţilor. Mâncaţi mai des fructe de mare dacă vreţi să obţineţi mai multă vitamina D din alimentaţie, potrivit Click Sănătate.
  •  Data de expirare nu indică într-adevăr un punct la care medicamentul nu mai este eficient sau nu a devenit sigur pentru utilizare. Autorităţile medicale americane declară că medicamentele expirate sunt sigure, chiar şi cele care au expirat cu ani în urmă. O excepţie rară la aceasta poate fi tetraciclina, dar raportul este controversat în rândul cercetătorilor. Este adevărat că eficacitatea unui medicament poate scădea în timp, dar o mare parte din potenţa iniţială rămâne încă la un deceniu după data de expirare, potrivit CSID.ro.
  •  Ficatul gras sau steatoza hepatică este o boală care avansează lent și poate duce la complicaţii grave sau cancer. Netratată corect și la timp, boala poate duce la ciroză sau la hepatocarcinom, mai ales dacă este cauzată de infecţia cu virus hepatitic C sau B sau/și de consumul de alcool. În literatura medicală există două tipuri ale acestei afecţiuni: steatoza alcoolică (determinată de consumul de alcool și steatoza non-alcoolică (independentă de consumul de alcool). În plus, atunci când steatoza hepatică non-alcoolică este asociată și cu o inflamaţie, boala se numește steatohepatită non-alcoolică, scrie doctorulzilei.ro.
  •  Deshidratarea, un consum prea mare de alimente și menstruaţia sunt principalele cauze ale balonării. Iată ce alimente trebuie să includeţi în alimentaţie pentru a scăpa de această problemă: avocado –
    este sărac în zahăr și o sursă bună de fibre, ceea ce ajută digestia și oferă o senzaţie de saţietate; castraveţi – conţin multă apă și quercitină, un antioxidant ce are abilitatea de a trata balonarea; kiwi – conţine actinidină, un component ce previne balonarea și alte
    probleme digestive, potrivit Click Sănătate.