F. T.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești îl cercetează pe un prahovean în vârstă de 46 de ani, suspectat de evaziune fiscală, infracțiune care a înglobat nici mai mult nici mai puțin de 40 de acte materiale !
Punerea în mișcare a acțiunii penale de către procurori a fost efectuată ca urmare a cercetărilor realizate de către ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Prahova, care au concluzionat că bărbatul ar fi omis să evidențieze în actele contabile ale agentului economic la care lucra operațiunile comerciale efectuate, precum și veniturile înregistrate ca urmare a emiterii a 40 facturi fiscale (acestea fiind actele materiale amintite mai sus), în valoare totală de 183.256 de lei, către clienții a două firme. În felul acesta, au mai conchis anchetatorii, ar fi fost creat un prejudiciu adus bugetului de stat care se ridică la aproape 60.000 de lei.
Procurorii ploieșteni continuă cercetările începute de către polițiștii prahoveni, în vederea administrării întregului probatoriu, pentru recuperarea prejudiciului şi eventuala tragere la răspundere penală a persoanei cercetate, în cazul în care aceasta va fi trimisă în judecată.