Stadionul „Ilie Oană” ar putea reintra în circuitul internaţional mai devreme decât se credea, chiar la finele lunii martie 2019!
Asta pentru că, în conformitate cu surse „sigure” din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, forul de la Bucureşti ia în calcul organizarea meciului cu Insulele Feroe, primul de pe teren propriu al echipei noastre, din campania pentru calificarea la Euro 2020, pe stadionul „Ilie Oană”.
Doar în toamna acestui an s-au jucat două meciuri oficiale, din Cupa Naţiunilor, la Ploieşti, dar fără spectatori, precum şi meciul decisiv pentru selecţionata de tineret, care a consfinţit calificarea la Euro 2019 din Italia.