Zero infracţiuni, zero contravenţii, zero amenzi înregistrate, măcar într-o zi, pe şoselele din Prahova
F. T.
Tentativa polițiștilor rutieri de a reduce numărul celor care se urcă băuți la volan (vezi campania “Zero la mie consum de alcool”), al celor care calcă accelerația până la podea, al celor care efectuează transport ilegal de persoane și așa mai departe este lăudabilă.
Și, chiar dacă va rămâne doar la stadiul de încercare, tot este un lucru bun, fiindcă nu-și face nimeni iluzia că vom avea, măcar într-o zi, zero accidente, zero infracțiuni, zero contravenții și, implicit, zero lei amendă !
Revenind însă la tentativa polițienească, să amintim că miercuri, 23 ianuarie, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) DN 1 – tronsonul care străbate Prahova – au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente. În acest context, au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale (o treime dintre acestea numai pentru viteză excesivă !), în valoare de peste 33.000 de lei.
Tot în amintita zi de miercuri, agenții rutieri au acționat în localitățile Făget și Vălenii de Munte, pentru identificarea și, implicit, sancționarea șoferilor care efectuează transport ilegal de persoane. Adică, taximetrie ilegală.
Astfel, au oprit pentru control patru auto, în toate acestea fiind pasageri care au declarat oamenilor legii că au achitat sau urmau să achite contravaloarea transportului.
În legătură cu acest aspect, reprezentanții IPJ Prahova precizează: “Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele a doi dintre șoferii depistați au mai fost întocmite procese-verbale pentru aceleași fapte ( transport ilegal de persoane – n.n.), prin care li se aducea la cunoștință că vor fi sancționați contravențional în cadrul repetabilității faptelor. Pe cale de consecință, cei doi au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, totodată fiindu-le suspendat dreptul de utilizare al autovehiculelor pentru șase luni, prin reținerea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare. De asemenea, și polițiștii Biroului Rutier Ploiești au acționat în vederea identificării autoturismelor care efectuează transport ilegal de persoane, pe ruta Ploiești-Bucov-Pleașa. Astfel, au identificat un autoturism despre care existau indicii că ar fi efectuat transport rutier, contra cost, în mod repetat. În cauză a fost întocmit un proces-verbal de contravenție, totodată fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, cu propunere de suspendare a dreptului de utilizare a auto”.
Deci, să nu ne amăgim; tentativele polițiștilor de a reduce la zero numărul de infracțiuni, numărul de contravenții și, implicit, numărul de amenzi în județ seamănă cu o misiune imposibilă.
Dar, merită încercat…