Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan încă nu şi-a regăsit ritmul în acest sezon, suferind, luni seară, cea de-a cincea înfrângere consecutivă din circuitul WTA din 2019. După ce a pătruns, în premieră, în Top 100 anul trecut, ajungând până pe locul 59, în luna iunie, fosta ocupantă a poziţiei secunde mondiale la junioare a participat, în această săptămână, la un turneu WTA de categorie 125K, disputat la Guadalajara, în Mexic, dotat cu premii totale de 125.000 de dolari.
Aflată, în prezent, pe locul 106 în clasamentul mondial, sportiva din Sinaia s-a confruntat, în primul tur, cu belgianca Yanina Wickmayer, situată acum pe poziţia 133 WTA, după ce a ocupat chiar şi locul 12 în lume, reprezentând prima dispută directă dintre cele două jucătoare.
Ana Bogdan a început cu stângul, cedând primul ghem chiar pe propriul serviciu, Wickmayer desprinzându-se, apoi, chiar la scorul de 3-0, după încă un break. Sportiva prahoveană a reuşit să puncteze, recuperând imediat breakul pierdut, însă a fost doar o scânteie care s-a stins rapid, încheind actul cu încă trei ghemuri pierdute la rând, inclusiv două pe propriul serviciu, jucătoarea belgiană câştigând setul cu scorul de 6-1.
În setul secund, jucătoarea din Sinaia a început mai bine, preluând conducerea, scor 2-1, după primul break al actului. Yanina Wickmayer a revenit imediat, reuşind rebreak, după care s-a desprins la 5-2, în urma unei perioade în care Ana Bogdan nu a câştigat decât două puncte.
Sportiva din Sinaia a amânat, apoi, deznodământul partidei, salvând două mingi de meci ale adversarei pe propriul serviciu. Însă, chiar dacă a mai anulat încă două şanse de meci în ghemul următor, jucătoarea prahoveană avea să se încline în faţa sportivei belgiene, care s-a impus cu scorul de 6-3 în actul secund, punând punct partidei după doar o oră şi un minut de joc.
Wickmayer o va întâlni în turul secund pe a şaptea favorită a turneului, Kristina Pliskova (Cehia, locul 90 WTA), care a trecut, cu un dublu 6-4, de Xiyu Wang (China, locul 195 WTA). Ana Bogdan va primi doar un punct în clasamentul mondial, pentru prezenţa în primul tur al turneului de la Guadalajara, urmând să ajungă la 590 de puncte, în total, în ultimele 12 luni, coborând cel puţin două poziţii săptămâna viitoare.