Violeta Stoica

Sebastian Ghiță, fost deputat de Prahova și prosper om de afaceri până când “unitatea de elită” a DNA l-a luat în vizor, prin Mircea “Portocală” Negulescu, este un om liber în momentul de față. După ce hotărârea privind emiterea pe numele său a unui mandat de arestare preventivă a fost desființată de către judecătorii Curții de Apel Ploiești, în data de 7 martie, marți după-amiază a fost retrasă și cererea de extrădare existentă pe numele său.
Aceeași instanță din Ploiești care constatase ca îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a revocat această măsură, la aproape doi ani distanță.
Așadar, ca urmare a deciziei luate în această săptămână, pe 12 martie, fostul deputat de Prahova este din nou un om complet liber, care are posibilitatea să se întoarcă oricând în țară.

Marți după-amiază, magistrații Curții de Apel Ploiești au admis sesizarea depusă de către Biroul Executări Penale din cadrul Secției Penale și pentru Cauze cu Minori și Familie a aceleiași instanțe și, practic, a constatat că nu mai are nicio susținere legală solicitarea extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia.
„În baza art. 67 alin. 1) din Legea 302/2004, admite sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti-Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, şi, în consecinţă, constată că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea numitului Ghiţă Sebastian Aurelian, în temeiul mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP/14.04.2017 emis de Curtea de Apel Ploieşti, şi dispune retragerea cererii de extrădare întemeiate pe acest mandat de arestare preventivă. În baza art. 67 alin. 1) din Legea 302/2004, prezenta încheiere se comunică în termen de 24 de ore de la pronunţare Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3) C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de a formula contestaţie, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru Ministerul Public. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 12.03.2019, ora 16:03”, se arată în soluția dată de judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești.
Hotărârea menționată vine la aproape doi ani de la emiterea acelei cereri de extrădare, în baza unui mandat de arestare preventivă contestat de Sebastian Ghiță timp de doi ani.