Plenul Senatului a respins, luni, două proiecte de lege care vizau recunoașterea gărzilor medicilor ca vechime în muncă – unul dintre cele două proiecte a fost inițiat de senatorul USR Adrian Wiener și viza modificarea Legii sănătății, iar cel de-al doilea a fost inițiat de deputatul PNL Antoaneta Ioniță și viza modificarea Legii pensiilor, potrivit Hotnews.
Ambele inițiative legislative merg acum la Camera Deputaților, care este for decizional.
Proiectele de lege ce prevăd ca gărzile efectuate de medici să fie recunoscute ca vechime în muncă au fost inițiate după ce peste 2.000 de medici au semnat un memoriu prin care cereau acest lucru, iar peste 4.000 de oameni au semnat o petiție online în acest sens. „Am depus un proiect legislativ prin care gărzile efectuate de medici să poată diminua, simetric și echitabil, vârsta standard de pensionare. În ansamblul unei cariere gărzile tind să cumuleze și peste 10 ani de muncă suplimentară (weekend-uri, sărbători legale) și este absolut normal ca munca aceasta în regim de ‘tranșeu’ uneori, să poată compacta cariera unui medic ajuns la capătul resurselor fizice. E normal ca în unele specialități infuzia cu medici tineri să fie mai frecventă. Impactul bugetar e negativ, diferența dintre venitul unui medic primar gradația V și venitul unui specialist tânăr fiind sub pensia celui dintâi”, afirma, în noiembrie anul trecut, senatorul USR Adrian Wiener, inițiatorul proiectului de lege care își propune să modifice Legea sănătății astfel încât gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă.
Proiectul de lege inițiat de senatorul Adrian Wiener propune modificarea Alineatului (2) al articolului 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății astfel:
„Lege pentru modificarea și completarea alin. (2) de la art. 391 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Alineatul (2) al articolului 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
„(2) La cerere, medicii se pot pensiona la vârsta standard de pensionare, potrivit dreptului comun, diminuată cu maximum numărul de ore prestate în gardă peste gărzile obligatorii, fără diminuarea cuantumului pensiei.”
Proiectul de lege inițiat de senatorul Adrian Wiener a fost depus la Senat în toamna trecută, la doar o zi după ce Parlamentul adoptase o lege care prevede că medicii se vor putea pensiona, la cerere, la vârsta de 67 de ani. Legea respectivă a fost puternic contestată de medici, care au acuzat că ar fi vorba despre o lege cu dedicație pentru ca șefii de secții din spitale să își poată păstra funcțiile, chiar dacă inițiatorii, Florian Bodog și Ion Rotaru (ambii senatori PSD), susțineau că inițiativa lor își propunea să rezolve problema deficitului de medici. Laura Zarafin, medic la secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Colentina și unul dintre inițiatorii memoriului, declara, pentru HotNews.ro, că vârsta de pensionare a medicilor ar trebui să scadă, deoarece un medic epuizat reprezintă un pericol și pentru pacienții săi, iar, în multe cazuri, din salariul unui medic de peste 50 de ani care iese din sistem ar putea fi plătiți doi medici tineri, cu condiția să se organizeze concursuri de angajare pentru medici tineri. „Acest demers este justificat, pe de o parte de normele legale ale Uniunii Europene, ce definește timpul de lucru ca orice perioadă în care angajatul își desfășoară activitatea, fiind la dispoziția angajatorului, și, pe de altă parte, de realitățile din sistemul nostru sanitar. În contextul în care studiul efectuat în 2017 și dat publicității în 2018 de Colegiul Medicilor din București indică faptul că peste 50% dintre medicii români suferă de epuizare și surmenaj excesiv (sindromul de burnout), situația este cu adevărat îngrijorătoare”, se arată în document.
„Un medic epuizat este un pericol nu numai pentru sine, dar mai cu seamă pentru pacient. Calitatea actului medical, prin scăderea performanțelor psiho-motorii și emoționale, a vitezei de reacție și a empatiei medicului respectiv, are mult de suferit!”, subliniau semnatarii memoriului.